OFICIAL A venit și anunțul Parmei! A plecat și e gata să semneze cu Rapid

A venit și anunțul Parmei! A plecat și e gata să semneze cu Rapid Superliga

Parma a anunțat în mod oficial faptul că Mauro Pederzoli s-a despărțit de „cruciați” și, cel mai probabil, va semna cu Rapid.

OUT de la Parma, IN la Rapid

Parma a anunțat în mod oficial faptul că Mauro Pederzoli s-a despărțit de „cruciați” și, cel mai probabil, va semna cu Rapid.

Italianul a fost timp de 2 ani scouter și pentru 4 ani director sportiv al formației la care se află Dennis Man și Valentin Mihăilă.

„Parma Calcio anunță că înțelegerea cu directorul sportiv Mauro Pederzoli a fost reziliată de comun acord.

După patru ani în care a condus departament tehnic al clubului, Parma îi urmează lui Mauro mult succes în următoarele aventuri profesionale”, se arată într-un comunicat al clubului Parma, postat pe site-ul oficial.

Cine este Mauro Pederzoli

Cu o carieră de peste 25 de ani în fotbal, Pederzoli a început ca director sportiv la Brescia, în 2000.

Apoi a trecut pe la Cagliari, Torino, Novara și chiar pe la AC Milan, unde a fost implicat în departamentul tehnic. A bifat și o scurtă aventură în Premier League, ca scouter la Liverpool, în 2007.

Internațional, a activat în Paraguay, China, SUA și Ecuador, înainte de a reveni în Italia, la Parma, unde a fost scouter și, ulterior, director sportiv.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!