Cele două reprezentative și-au dat întâlnire la Trnava, pe ”City Arena”, în prima rundă de la Campionatul European de tineret, organizat pe teritoriul Slovaciei, care este transmis în direct pe VOYO, la Pro TV și Pro Arena.
Cum l-a numit Ilie Dumitrescu pe Louis Munteanu după penalty-ul ratat din România - Italia la EURO U21
Ilie Dumitrescu, fost internațional român, a urmărit primele 45 de minute din meciul cu Italia de la Europeanul de tineret și l-a descris pe Louis Munteanu drept ”cel mai important jucător” din lotul lui Daniel Pancu.
- Atacantul lui CFR Cluj a irosit în minutul 45+3, la una dintre ultimele faze ale primei părți, o lovitură de la 11 metri
”Au fost momente de echilibru în primele 25 de minute. Am reușit să ieșim și pe contraatac. Ei au o viteză în plus în linia mediană, au o posesie superioară.
Păcat de faza aia în care Ianis Stoica are un luft și de acolo iese golul lor. Greșeala aia a făcut ca Baldanzi să deschidă scorul.
Avem acel 11 metri și cel mai important jucător, Louis Munteanu... Suferim un pic la mijloc. Grameni și Corbu nu aduc un plus. Nu putem să-i punem în valoare pe Stoica și Ilie”, a spus Ilie Dumitrescu, potrivit DigiSport.