Alisa Rujovic antrenoare fotbalista juniorul bucuresti Muntenegru Fotbal intern

EXCLUSIV E fotbalistă, antrenoare, are centura neagră în karate și va fi doctor în litografie: "Fotbalul e o formă de artă!"

O muntenegreancă antrenează echipe de băieți și de fete la clubul care l-a descoperit pe Rareș Ilie.
 

SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 28 Septembrie 2022, 16:05
Data actualizarii: Miercuri 28 Septembrie 2022, 15:53

Alisa Rujovic este originară din Muntenegru și a ajuns în România cu o bursă de master la Universitatea Națională de Arte din București, Secția Grafică, iar acum urmează studii doctorale în cadrul aceleași instituții. Ea s-a născut în orașul Berane, acolo unde a făcut și studiile liceale. După ce a absolvit Gimnazija "Panto Malisic" Berane, a fost admisă la Academia de Artă din Cetinje. Ulterior, a intrat în programul Erasmus +, care i-a permis să studieze timp de șase luni, în Portugalia, în cadrul Faculdade de Belas Artes da Universidade de Lisboa.

A avut de ales între România și Japonia

"După ce am terminat licența, știam că nu voi rămâne în Muntenegru. Am terminat o parte din licență în Portugalia și căutam o bursă să plec în străinătate la master. Căutam să fac ceea ce făcusem până atunci, adică litografie. Am găsit o bursă a Ministerului de Externe, iar pe listă era România, iar UNARTE e una dintre dintre puținele locații unde se mai face litografie.

Am aplicat pentru bursă în România și în Japonia, am fost admisă la ambele și am ales România. Nu a fost vorba de apropierea geografică, pentru că nu am o problemă să plec de acasă, dar am vorbit cu studenți muntenegreni, care au mers în Japonia, și am aflat că sunt foarte multe persoane într-un singur atelier și nu poți să lucrezi cât ai vrea, profesorii au mai mult timp aici să stea cu tine", a declarat Alisa pentru Sport.ro.

Litografia este o tehnică tradițională, mai puțin folosită astăzi, care ajută la multiplicarea pe hârtie a textelor sau desenelor, cu ajutorul unor negative imprimate sau desenate pe o piatră specială, calcaroasă. A fost inventată de autorul bavarez austriac Alois Senefelder, în 1796, iar s-a dezvoltat în offset, folosit acum la printarea cărților, revistelor și ziarelor. În prezent, litografia clasică este folosită doar de artiști și graficieni, nu în domenii comerciale.

Are centura neagră în karate și a jucat fotbal în echipe de băieți

Alisa a practicat în paralel dansuri populare, karate, unde a obținut centura neagră, și fotbalul. A jucat fotbal în mod organizat de la 12 ani în echipe de băieți, până la 16 ani, când a trecut în echipe de fete. În anul în care s-a înscris la facultate, ea a suferit o ruptură de ligamente și s-a operat, alegând să se concentreze pe fotbal și pe școala de artă. Ulterior, a evoluat pentru ZFK Breznica, multiplă campioană a Muntenegrului, ZFK Cvetex, Buducnost Podgorica și Mladost Podgorica, apoi a fost legitimată în România, la FC Fair-Play București.

"Încă sunt legitimată, dar sunt în recuperare după o operație de ligamente. De un an și câteva luni, am devenit și antrenoare. La Juniorul București antrenez fete, senioarele din Liga 2 și junioarele U15, și băieți, grupa 2016, înscrisă în campionatul organizat de AMFB.

Vreau să continui cariera de jucătoare, de aceea m-am și operat. Operația a fost destul de dificilă, mulți doctori nici nu au vrut să mă opereze. M-am operat în România, pentru că prima dată m-am operat în Muntenegru și s-a rupt același ligament. Sunt destul de încăpățânată, până să găsesc doctorul care să mă opereze, am făcut antrenamente, m-am dus la sală. Mi s-a spus să nu mă operez, dacă nu vreau să mai joc. Dar am zis că nu e momentul să renunț la cariera de jucătoare.

Cred că voi avea timp de toate, să fiu și jucătoare, și antrenoare, și de școală, dacă timpul este organizat bine. Anul trecut am terminat teza de master, am fost jucătoare și antrenoare. De la 5.00 la 6.30 eram la sală, după care mergeam la facultate, până la 16.00, iar după, până la 22.00, eram la antrenamente. Nu știu unde mă văd peste 10 ani, dar nu aș vrea să aleg între artă și fotbal. Să renunț la una sau să fac una mai mult decât cealaltă.

Eu consider că datorită fotbalului, am ajuns și cu facultatea și cu arta unde sunt acum. Din punctul meu de vedere, fotbalul este o formă de artă. Arta grafică și fotbalul sunt forme diferite de artă. Pe mine fotbalul m-a disciplinat foarte mult, am învățat să îmi organizez timpul, să fiu ordonată. Probabil depinde și de personalitatea fiecăruia", a precizat aceasta.  

Fetele o rugau să le sune părinții ca să le lase la fotbal

Ea spune că este de trei ani și jumătate în România și a remarcat că fotbalul feminin a evoluat foarte mult, în această perioadă: "Eu, sincer, nu mă așteptam. Când am venit, existau trei - patru echipe bine organizate și alte trei - patru, unde niște fete erau strânse și antrenate de niște oameni. Cam asta era tot. Apoi, Federația, UEFA, FIFA au început să investească în fotbalul feminin. Sunt echipe mai multe și mai bune. Nu mai avem doar două echipe care sunt bune. De exemplu, anul acesta avem 20 de echipe în Liga 2, după ce anul trecut au fost șase sau șapte. Poate nu suntem la nivelul unor țări din restul Europei, unde au început mult mai devreme să investească în fotbalul feminin, dar lucrurile se mișcă.

Cred că oamenii își dau seamă că fetele pot juca fotbal, deși există stereotipul acesta, că fotbalul nu e pentru fete. Au fost fete care m-au sunat pe mine, ca să vorbesc eu cu părinții lor să le lase să vină la fotbal. Nu am înțeles de ce, chiar dacă și eu sunt din Muntenegru și acolo există părerea că fotbalul nu este pentru fete. Eu nu am avut probleme cu părinții mei. Dimpotrivă, ei au fost cei care m-au dus la fotbal, la meciuri, la antrenamente, chiar dacă era singura fată dintr-o echipă de băieți. Încet-încet, au început și părinții de aici să le aducă pe fete la fotbal.

Din punctul meu de vedere, principala diferență dintre fete și băieți e că ultimii sunt mai competitivi, cel puțin la partea de antrenament. La fete, dacă sunt câteva care au simțul mingii, care au talent la fotbal, spun că de ce să facă anumite exerciții pentru că deja știu. Devin un pic arogante. Dar asta la antrenament, pentru că la meciuri cred că băieții și fetele vor să câștige și de concentrează.    

Eu mi-am dorit mereu să am o echipă pe care să o antrenez, unde să pot face ceea ce mulți antrenori, pentru că am jucat și în Muntenegru, și în Portugalia, și în Serbia, și în România, nu au făcut cu mine. Asta încerc să fac cu fetele pe care le antrenez. Deocamdată mă gândesc să rămân în România, ce va fi peste 10 ani nu se știe. Poate ajung să antrenez pe Barcelona...".

Foto - Gabriel Chirea / arhiva personală

Modifică setările cookies