Keita a fost implicat într-un accident rutier, după ce a fi lovit o femeie de 68 de ani care se afla pe trecerea de pietoni.

Jucătorul Rapidului a plecat de la locul accidentului, care s-a produs în jurul orei 5:50, iar femeia a fost transportată la spitalul Floreasca și se afla în stare gravă.

Ce a făcut Keita în ziua accidentului. Fotbalistul Rapidului se va prezenta la Tribunal

Mijlocașul giuleștenilor a plecat de la locul accidentului înainte ca forțele de ordine și ambulanță să sosească, conform GSP.ro.

Fotbalistul se întorcea de la rugăciunile de dimineață pentru că este musulman, iar după ce a produ accidentul a plecat la baza de antrenament a Rapidului, fără să comunice nimic despre cele întâmplate.

Marți seară, Keita a fost identificat de polițiști și reținut pentru 24 de ore.

Femeia de 68 de ani a fost transportată la spital cu fractură la gamba dreaptă, traumatism cranio-cerebral de gradul I și traumatism vertebro-cervical, după cum informează sursa menționată mai sus.

Keita se va prezenta miercuri, 4 martie, în jurul orei 16:00, la Tribunalul din București, pentru a fi audiat și va fi reprezentat de unul dintre avocații lui Dan Șucu.

Prima reacție a lui Rapid după ce Keita a fost ridicat de polițiști

Departamentul Media al lui Rapid a emis un comunicat după accidentul rutier în care a fost implicat Kader Keita, fotbalist cotat la 1,7 milioane de euro de site-urile de specialitate.

Giuleștenii au evidențiat că l-au îndemnat pe Keita să colaboreze pe deplin cu autoritățile.

”Buna seara,

În urma numeroaselor solicitări pentru un punct de vedere oficial, folosim această cale pentru a vă transmite următoarele aspecte:

Clubul a luat la cunoștință informațiile apărute în spațiul public privind implicarea jucătorului nostru, Kader Keita, într-un accident rutier, caz aflat în prezent în ancheta autorităților.

Dorim să subliniem faptul că, în acest moment, vorbim despre o investigație în curs, iar toate demersurile sunt gestionate de către autoritățile competente. 

Până la clarificarea completă a cazului, nu putem adopta o poziție definitivă și nu se vor decide măsuri disciplinare.

Jucătorul a fost îndemnat să colaboreze pe deplin cu autoritățile și să ofere tot sprijinul necesar pentru clarificarea situației, iar clubul va monitoriza evoluția cazului și vom comunica public orice informație oficială relevantă”, informează Departamentul Media al lui Rapid.