Fostul antrenor Emeric Ienei, cel de numele căruia se leagă succesul echipei de fotbal Steaua București în Cupa Campionilor Europeni din 1986, a decedat, miercuri, la vârsta de 88 de ani.
Daniel Pancu a lucrat cu Emeric Ienei. Pancu juca la naționala de tineret
Antrenor al echipei CFR Cluj, Daniel Pancu l-a caracterizat în câteva cuvinte pe legendarul Ienei. "Pancone' a spus că a colaborat o scurtă perioadă cu omul care a condus-o pe Steaua spre câștigarea Cupei Campionilor Europeni.
„Dumnezeu să-l odihnească. A fost o persoană minunată și am avut ocazia să lucrez cu el, chiar dacă puțin, când eram jucător la echipa națională de tineret. A fost un om minunat și un antrenor imens. Din păcate, asta este cursul vieții. Dumnezeu să-l odihnească!”, a spus Daniel Pancu, miercuri după amiază, în cadrul unei conferințe de presă.
Pancu vorbește despre perioada în care juca la naționala de tineret, iar Ienei conducea reprezentativa de seniori, în al doilea său mandat.
Și Iuliu Mureșan, președinte al grupării din Gruia, a vorbit despre Ienei, antrenor care a condus reprezentativa României la CM 1990 și la EURO 2000.
„E o pierdere imensă pentru fotbalul românesc. A fost antrenorul care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în '86 și care a marcat fotbalul românesc pentru istorie. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească”, a spus Iuliu Mureșan.
Emeric Ienei, legendă pentru Steaua și pentru România
Emeric Ienei a fost unul dintre cei mai mari antrenori din istoria fotbalului românesc.
Născut pe 22 martie 1937, la Agrișu Mic (jud. Arad), Emeric Ienei a jucat la Steaua București între 1954 și 1969 (254 de meciuri, 7 goluri), echipă cu care a câștigat în 1986, ca antrenor, Cupa Campionilor Europeni. Pentru această performanță a fost decorat în martie 2008 cu Ordinul 'Meritul Sportiv' Clasa a II-a cu baretă. Pe 8 mai 1998, colonelul în retragere Emeric Ienei din Ministerul Apărării Naționale a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea).
El a mai activat ca jucător la UTA Arad și Kayserispor.
Ca antrenor, el a condus echipa naționale de fotbal a României în două mandate, precum și reprezentativa Ungariei. La nivel de club a antrenat formațiile FC Bihor, CS Târgoviște, MOL Fehervar, Panionios și FCU Craiova.