Ardelenii traversează una dintre cele mai negre perioade din ultimii 20 de ani. În acest sezon, CFR Cluj și-a schimbat președintele și antrenorul de trei ori.

Iuliu Mureșan este noul conducător al echipei de pe ”Constantin Rădulescu”, iar el este și cel care l-a convins pe Ioan Varga să-l pună antrenor pe Daniel Pancu.

Miercuri a avut loc conferința de prezentare a noului tehnician, care în urmă cu câteva luni era la cârma reprezentativei de tineret a României la EURO U21 2025.

Cum l-a descris Iuliu Mureșan pe Daniel Pancu la conferința de prezentare: ”Am observat deja ce face la antrenamente”

Iar în cadrul conferinței respective, Iuliu Mureșan l-a descris pe Pancu drept un ”bărbat adevărat”, de care CFR Cluj are mare nevoie în aceste momente de pomină. 

”Daniel Pancu este antrenorul echipei noastre. Am simțit nevoia să facem o schimbare, pentru că echipa nu mergea bine și când nu merge bine trebuie să iei măsuri. Am luat această măsură.

Deja se vede la antrenamente o schimbare a atitudinii jucătorilor. Sper să o văd și la partida care urmează și la rezultatul final. 

Am mare încredere în Daniel, e foarte entuziast, hotărât. E un bărbat adevărat. E foarte important aces lucru. Și patronul echipei are nevoie de bărbați la club.

Pentru noi e foarte important că a acceptat să vină într-un moment greu. Împreună vom rezolva lucrurile. Sper să facem declicul la echipă și să schimbăm trendul negativ, care nu e bun și care nu ne onorează.

CFR, de atâția ani, din 2001, de când sunt eu la echipă, nu a fost atât de rău. Nu s-a întâmplat nici după ce am plecat, să fie într-o groapă. Rolul nostru este să facem rezultatele pe care ni le dorim și să ieșim din această zonă.

Îi doresc lui Daniel mult succes, bun veni și să trecem peste toate obstacolele și să facem treabă”, a spus Iuliu Mureșan.