Prea multă moarte s-a abătut asupra fotbalului românesc, în ultima jumătate de an.
Sportiv, am ratat calificarea la Campionatul Mondial din SUA, Canada și Mexic, dar vestea nefericită așteptată a fost mult mai ușor de digerat decât trecerile în neființă ale marilor antrenor, Emerich Ienei și Mircea Lucescu.
Prea multă moarte abătută asupra fotbalului românesc, în ultima jumătate de an
5 noiembrie 2025 și 7 aprilie 2026 rămân două zile negre ale fotbalului românesc, care consemnează dispariția unor foști mari antrenori, născuți în 1937, respectiv în 1945, prin care țara noastră și-a ridicat ștacheta; România a înțeles, cu ajutorul tehnicienilor Ienei și Lucescu, că poate mai mult decât știa că poate și că are dreptul să viseze măreț, în „sportul rege.”
Am înțeles că unii dintre noi pot câștiga Cupa Campionilor Europeni, iar alții pot antrena o echipă ca Internazionale Milano. Lucru care se întâmplă și azi, din fericire.
Doar 154 de zile s-au scurs între plecarea lui Emerich Ienei și dispariția lui Mircea Lucescu, două momente care semnalează, indirect, nevoia României de a-și crește o nouă generație importantă de fotbaliști, de antrenori cu mentalitățile curajoase ale celor doi foști mari antrenori.
Emerich Ienei, de șase ori campion al României, ca antrenor
De șase ori câștigător al eșalonului fotbalistic de elită al României, dar și cvadruplu campion în Cupa României, ca antrenor, Emerich Ienei a îndrumat echipa națională a României la două turnee finale: Campionatul Mondial din 1990 și Campionatul European din 2000.
Ienei a calificat România în sferturile EURO 2000, trimițând acasă Anglia și Germania
În urmă cu douăzeci și cinci de ani, Emerich Ienei califica România în sferturile Campionatului European, elminând încă din faza grupelor Anglia și Germania.
Din nefericire, Italia a învins România în faza ultimelor opt echipe, scor 2-0, prin goluri înscrise de Francesco Totti și Filippo Inzaghi.
În anul 1986 a câștigat Cupa Campionilor Europeni ca antrenor al echipei Steaua Bucuresti al cărui lot era format la acea vreme din Helmuth Duckadam, Ștefan Iovan, Miodrag Belodedici, Anton Weissenbacher, Dumitru Stângaciu, Ilie Bărbulescu, Adrian Bumbescu, Tudorel Stoica, Ladislau Bölöni, Mihail Majearu, Marius Lăcătuș, Constantin Pistol, Gavrilă Balint, Victor Pițurcă, Marin Radu II și Lucian Bălan.
Pentru această performanță, Emerich Ienei a fost decorat în martie 2008 cu Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa a II-a cu baretă.
Înțelegere amplă a fotbalului. Mircea Lucescu: multiplu campion atât ca jucător, cât și ca antrenor
Mircea Lucescu, de două ori campion al României, ca antrenor, dar și de șapte ori câștigător al Diviziei A, ca jucător, a reprezentat un pachet mai amplu pentru fotbalul românesc.
Combinația dintre a fi un jucător bun și un antrenor impresionant, nu doar prin longevitate, l-a consacrat ca unul dintre cei mai mari din istoria fotbalului românesc, deși a activat mulți ani în străinătate.
A câștigat campionatul Ucrainei de nouă ori și a primit titlul onorific de cetățean de onoare al orașului Donețk. Se bucură de aceeași distincție și la Hunedoara, unde a debutat, 1978, ca antrenor-jucător, la echipa locală, Corvinul.
Lucescu a câștigat, cu Șahtior, ultima ediție a Cupei UEFA - după o finală cu Werder Bremen -, dar și o Supercupă a Europei în care Raul Gonzalez a marcat în van, nereușind să evite înfrângerea Realului.
Fără Ienei și Lucescu, dar inspirați de curajul și tăria lor, se impune un nou start
Dincolo de ce va face echipa națională de fotbal a României în următorul ciclu de preliminarii, fotbalul românesc resimte nevoia disperată a unei schimbări, în contextul în care se vede lăsat în voia sorții, fără două dintre cele mai mari legende.
Nu are nevoie de schimbări de regulament și de mișmașuri legale în conducerea federației, ci de o mulțime de oameni care să arate pasiunea afișată de Ienei și Lucescu față de fotbal.
E nevoie de inteligența lui Ienei, dar și de patima nestăvilită a lui Lucescu. Și de avântul arătat de Lucescu, și de luciditatea lui Ienei.
Altfel, pe drumul morții, va urma însuși fotbalul românesc, ca întreg, și contactul său cu pretențiile pe care ni le-am permis inclusiv și, poate, exclusiv grație celor doi mai antrenori.
Oricum ar fi, o nouă era nu stă să înceapă, ci a început deja.
