Ionel Dănciulescu a fost printre cei mai buni atacanți din istoria recentă a campionatului românesc.
Cine l-a văzut pe teren, știe că acesta și-a meritat pe deplin porecla de „Danciu-gol“. Iar tandemul ofensiv pe care l-a format, la un moment dat, cu Claudiu Niculescu, în atacul lui Dinamo? De vis pentru suporteri!
Dar până să se formeze cuplul „N&D“, Dănciulescu a suferit enorm pentru o perioadă. Pentru că traseul său fotbalistic a arătat așa: Dinamo – Altay (Turcia) – Steaua – Dinamo. Așadar, acest ocol făcut la marea rivală din Ghencea, după revenirea din Turcia, i-a creat o problemă imensă, în Ștefan cel Mare. Mult timp, suporterii l-au contestat, inclusiv când Dănciulescu marca!
„Corbul“ a suferit enorm din acest motiv, iar problemele sale pe teren au culminat cu un episod îngrozitor. În 2002, Dănciulescu a fost implicat într-un accident rutier, plonjând cu mașina în Lacul Morii!
Cornel Dinu i-a spus direct: „Te-ai născut pentru a doua oară!“
Acest accident l-a marcat pe viață pe Ionel Dănciulescu. Dovadă și modul în care a vorbit despre ce s-a întâmplat, acum 24 de ani aproape, pentru Fanatik. În debutul discuției, fostul atacant a explicat rădăcinile acelui incident.
„Starea mea mentală nu era una foarte bună. Să te înjure tot stadionul, să te huiduie. N-aveam prestațiile cele mai bune, nu aveam cum, nu puteam să mă concentrez pe fotbal. Era un meci cu Farul, eram titular, prin minutul 46 sau 47, domnul profesor Ion Marin m-a scos. Nu m-a scos la pauză, m-a scos după câteva minute. Atunci, am clacat. Mă simțeam ca un străin. Câștigam meciurile, colegii sărbătoreau alături de galerie, iar eu stăteam la jumătatea terenului, cât mai departe, pentru că nu puteam să fiu acolo. Mă simțeam ca un paria, un respins“, și-a amintit „Danciu-gol“.
Apoi, s-a întâmplat accidentul ultramediatizat, la vremea respectivă.
„Era ploaie, aveam cuplate doar cauciurile din spate de la Jeep, erau foarte tocite, nu erau schimbate de vreo patru ani de zile, am mers cu viteză, am pus frână, la un moment dat, și de atunci nu mai știu absolut nimic. Direct în Lacul Morii. Pe mine m-a salvat mașina. Cum a zis și Mister Dinu (n.r. – Cornel Dinu): <<Tu te-ai născut a doua oară>>. Dacă mașina nu era atât de grea… M-am dus 40-50 de metri în aer, mașina nu s-a rostogolit absolut deloc, pentru că era foarte grea și a căzut pe roți. Eu, în acel moment, m-am speriat, nu știu să înot. Am văzut apă, m-am speriat, m-am aruncat și, după aceea, m-am pus pe mașină“, a povestit fostul atacant.
Cu ce lecție a rămas „Corbul“ după acel accident? A explicat el: „Că am comis-o. Mi-am dat seama că am făcut o prostie mai mare decât mine. Greșelile tinereții. Am avut noroc, nu am pățit absolut nimic“.
Ulterior, avea să se redreseze și relația cu galeria lui Dinamo, Dănciulescu devenind un jucător emblematic pentru formația din Ștefan cel Mare.