EXCLUSIV "Cine a fost mai talentat? Tu sau Mihai?". Răspunsul lui Florin Costea

Florin Costea Adrian Mititelu FC Universitatea Craiova FCSB Mihai Costea Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 06 Ianuarie 2023, 15:40
Data actualizarii: Vineri 06 Ianuarie 2023, 15:29

Frații Costea, Florin și Mihai, au început fotbalul la CSM Râmnicu Vâlcea, iar ulterior au fost colegi la două dintre cele mai importante echipe din România, FC Universitatea Craiova și Steaua (actuala FCSB).

În 2005, Adrian Mititelu i-a adus la Craiova pe cei doi atacanți de la Vâlcea. Florin, cumpărat pentru 52.000 de euro, avea 20 de ani, iar Mihai, sosit gratis, doar 17. Patronul oltenilor își punea speranțe mult mai mari la acea vreme în mezin: "Vreau să-i văd pe frații Costea în primul 11 la Universitatea, pentru că Mihai Costea este mai talentat decât Florin, din ce mi-au spus antrenorii", spunea Mititelu, acum 18 ani.

Florin Costea: "Îi las pe alții să spună cine a fost mai talentat, eu sau Mihai"

  • Ajunși la 37, respectiv 34 de ani, Florin și Mihai joacă în continuare fotbal, însă în ligile inferioare, la Viitorul Dăești, respectiv ARO Câmpulung.

Întrebat într-un interviu pentru Sport.ro dacă poate spune acum, la finalul carierei, cine crede că a fost mai talentat, el sau fratele său, Florin Costea a evitat să intre într-o polemică, lăsând dezbaterea pentru microbiști.

"Nu... îi las pe alții. Nu îmi place mie să îmi dau cu părerea. Au fost multe discuții de-a lungul timpului, dar important e să fim sănătoși. Fotbalul se termină la un moment dat pentru toți. Alte lucruri sunt importante, părerea mea", a spus Florin Costea, pentru Sport.ro.

Cariera lui Florin Costea

  • FC Universitatea Craiova - 121 de meciuri, 48 de goluri, 13 pase decisive
  • Golgheter al României în sezonul 2008/2009 - 17 goluri, la egalitate cu Gigel Bucur
  • FCSB - 28 de meciuri și două goluri. Are în palmares un titlu de campion (2012/2013), sezon în care a prins un singur meci
  • 7 meciuri, 0 goluri la naționala de seniori a României
  • 4 milioane de euro, cea mai înaltă cotă de piață a carierei (iunie 2009), conform Transfermarkt
  • A mai jucat la Turnu Severin, CFR Cluj, Arsenal Tula (Rusia), Zakho SC (Irak), Râmnicu Vâlcea, Șirineasa, FC U Craiova, Atletic Bradu, Viitorul Dăești

Cariera lui Mihai Costea

  • FC Universitatea Craiova - 86 de meciuri, 16 goluri, 9 pase decisive
  • Cumpărat de FCSB în 2011, pentru 1,4 milioane de euro
  • FCSB - 55 de meciuri, 13 goluri, 8 pase decisive. Are trei trofee cu bucureștenii: două titluri (2012/2013, 2013/2014) și o Supercupă a României (2013/2014)
  • Fără meci la naționala de seniori a României. A fost o prezență constantă la reprezentativa U21 în perioada 2009-2010
  • 1,5 milioane de euro a fost cea mai înaltă cotă de piață a lui Mihai Costea, în februarie 2010, conform Transfermarkt
  • A mai jucat la FC Voluntari, Al Ittihad Kalba, Fujairah SC, Al Arabi (ultimele trei din Emiratele Arabe Unite), Chindia Târgoviște, Progresul 2005 și ARO Câmpulung.
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!