CFR Cluj a ajuns o catastrofă fotbalistică! Și urmează returul cu Hacken (joi, ora 20.30), în play-off-ul Conference League, într-un moment în care ardelenii sunt la pământ, iar suedezii au devenit o adevărată „sperietoare“.
La acest decor sumbru se adaugă și cazul exploziv, care îl are în prim-plan pe Louis Munteanu. Sport.ro a dezvăluit aici motivul incredibil pentru care starul ardelenilor a lipsit din lot, în dezastrul cu Oțelul (1-4).
„E dezinformat copilul“
Astăzi, subiectul Louis Munteanu a fost dezvoltat de Cristi Balaj, președintele CFR-ului, pentru Fanatik. Deși a tot insistat că nu vrea să comenteze situația atacantului, fostul arbitru a lăsat de înțeles că, într-adevăr, Louis Munteanu nu mai vrea să evolueze pentru formația din Gruia, convins fiind că are oferte multe și bănoase.
„E clar că Louis Munteanu are nevoie de sprijin, un lucru este cert. Din punctul meu de vedere, este sfătuit greșit. Are nevoie să creadă într-o persoană care îi vrea binele. Eu i-am spus de fiecare dată adevărul, știa realitatea de la noi. În momentul în care apleci urechea și crezi că tot ce zboară se mănâncă, atunci automat poți să ai anumite supărări sau să fii deranjat. Dar adevărul este unul singur și nu înseamnă că este acela pe care i-l spun unii care au un anumit interes legat de el. Din punctul meu de vedere, este dezinformat copilul“, a spus Balaj.
Întrebat despre propunerile primite de CFR, pentru Louis Munteanu, președintele clujenilor a dat un răspuns tăios: „În acest moment, nu există ofertă concretă, scrisă. dacă vă povestesc ce minunății de povești ne-au dat… Ne-au dat tot felul invenții și dacă poveștile alea ajung și la părinți sau la el, îți dai seama…“.