Clubul arădean a cerut anularea legitimării jucătorului la formația bucureșteană, însă comisia a respins solicitarea, considerând-o neîntemeiată.

Conflictul a pornit de la situația contractuală a fotbalistului. UTA a susținut că Kyrychenko mai avea o înțelegere valabilă cu ei în momentul în care a semnat cu Dinamo. Atacantul fusese împrumutat sezonul precedent la Progresul Pecica, în Liga 3, iar contractul său cu echipa din al treilea eșalon a expirat pe 30 iunie. Conducerea de la Arad a considerat că jucătorul trebuia să se întoarcă sub comanda lor.

CNSL a respins cererea arădenilor

Oficialii de la UTA au mers la comisii pentru a-și face dreptate, dar nu au avut câștig de cauză. LPF a publicat pe site-ul oficial decizia CNSL, care a fost una clară în favoarea clubului din Ștefan cel Mare.

"AFC UTA ARAD vs. SC DINAMO 1948 SA / KYRYCHENKO VADYM - Anulare legitimare. Respinge cererea de suspendare a jucătorului pârât pe perioada soluționării litigiului, ca neîntemeiată. Respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Obligă reclamantul la plata către jucătorul pârât a cheltuielilor de judecată. Cu recurs în termen de 5 zile", a transmis forul.

Astfel, arădenii nu doar că au pierdut procesul, dar sunt obligați să achite și cheltuielile de judecată către jucător. Aceștia mai au la dispoziție o cale de atac, putând face recurs în următoarele 5 zile.

În tot acest timp, Kyrychenko nu a ajuns încă să joace pentru echipa de Superligă a lui Dinamo. El a fost împrumutat la CS Dinamo, satelitul din Liga 2, pentru a avea meciuri în picioare. Sub comanda lui Florin Bratu, ucraineanul de 19 ani este titular și a reușit să marcheze două goluri în cele 6 partide jucate în acest sezon.