Brazilianul este convins că românul va avea succes și a dezvăluit că acesta avea calități de lider încă de pe vremea când era jucător, într-un interviu acordat publicației Tuttosport.
"Ne ghida în timpul partidelor"
Fostul coleg al lui Chivu din defensiva echipei care câștiga Liga Campionilor în 2010 și-a amintit de calitățile pe care românul le arăta încă de pe gazon.
"Cristian era deja un fel de antrenor în teren încă de pe vremea când juca. El și Cuchu Cambiasso ne ghidau în timpul partidelor, dictau mișcările și erau mereu foarte atenți la fiecare aspect tactic în timpul antrenamentelor", a povestit Maicon.
Acesta a continuat, arătându-se deloc surprins de noua carieră a lui Chivu: "Eram sigur că va avea o carieră pe bancă și sunt convins că se poate descurca foarte bine la Inter. E foarte pregătit".
Întrebat dacă românul poate face față presiunii imense de la un club precum Inter, brazilianul nu a stat pe gânduri: "Sigur că da. Chivu este un gentleman și o persoană excepțională din punct de vedere uman, dar știe să se facă respectat atunci când este nevoie".
În același interviu, Maicon a atins și alte subiecte, menționând că îl apreciază mult pe Denzel Dumfries, urmașul său din banda dreaptă, și a precizat că, deși o vede pe Napoli favorită la titlu, "la nivel de lot, Inter rămâne cea mai puternică".