Cât timp a evoluat în Europa, atingând culmea gloriei la Real Madrid, Karim Benzema (38 de ani) a fost o prezență constantă în El Clasico.
Odată cu transferul în Arabia Saudită, francezul a început să strălucească în Al-Clasico. Adică, în marele meci din Saudi Pro League, care pune Al-Hilal Riad față în față cu Al-Ittihad Jeddah. Iar dacă în Spania, poți să fii acuzat de „înalta trădare fotbalistică“, pentru un transfer de la Real la Barca sau invers, în Arabia Saudită, situația e identică în cazul jucătorilor care se transferă între Al-Hilal și Al-Ittihad. Iar Benzema fix asta urmează să facă acum!
Benzema, gata să semneze cu Al-Hilal Riad
Ajuns la Al-Ittihad Jeddah, în ianuarie 2023, Benzema va deveni liber de contract pe 30 iunie 2026. Tocmai de aceea, a început negocierile pentru prelungirea acordului, însă de aici s-a născut un scandal monstru, după cum Sport.ro a arătat aici.
Acest caz incendiar e pe cale să ia acum o turnură neașteptată și extrem de controversată. Pentru că Benzema a început negocierile cu Al-Hilal Riad și e foarte aproape de a semna cu această echipă pentru sezonul viitor!
În aceste condiții, e clar că începând de acum până la finalul campionatului, viața „trădătorului“ Benzema va deveni un calvar, la Al-Ittihad Jeddah. Pentru că fanii nu vor rămâne fără reacție la ce intenționează să facă starul francez.
În 83 de meciuri pentru Al-Ittihad Jeddah, Benzema a adunat 54 de goluri și 17 pase de gol. Atacantul și-a trecut în CV și două trofee, realizând eventul în campania precedentă.