„Vom avea o idee mai clară (despre durata indisponibilităţii sale, n.r.) miercuri, ziua prevăzută pentru operaţie”, a declarat pe platforma DAZN directorul general al clubului, Gabriele Oriali.
Kevin de Bruyne va lipsi în ”3-4 luni” după accidentare
„Dar plecăm de la principiul că va fi vorba de o perioadă de trei-patru luni, ceea ce este cu adevărat păcat, pentru că se acomodase bine”, a continuat el.
„KDB” s-a accidentat la bicepsul femural al coapsei drepte, deschizând scorul în minutul 33 al victoriei echipei sale împotriva Inter Milano (3-1) în etapa a 8-a.
După ce a transformat penaltiul, fostul jucător al Manchester City a rămas nemişcat şi şi-a pus mâna dreaptă pe coapsa dureroasă.
Incapabil să meargă şi strâmbându-se de durere, a fost iniţial susţinut de coechipieri, înainte de a fi scos de pe teren de doi îngrijitori.
De la sosirea sa la Napoli, fără contract, De Bruyne, în vârstă de 34 de ani, a marcat patru goluri în opt meciuri de campionat şi a dat două pase decisive în Liga Campionilor, scrie News.ro.