Surpriza Pep Guardiola! Italienii au dezvăluit unde poate ajunge antrenorul spaniol

Surpriza Pep Guardiola! Italienii au dezvăluit unde poate ajunge antrenorul spaniol Fotbal extern Pep Guardiola, în Real Madrid - Manchester City / Foto IMAGO

Pep Guardiola ar putea semna cu o nouă echipă la puțin timp de la plecarea de la Manchester City.

Pep Guardiola a plecat de la Manchester City la finalul sezonului trecut, după zece ani petrecuți pe banca „cetățenilor”.

Considerat unul dintre cei mai buni antrenori din lume, tehnicianul spaniol nu duce lipsă de oferte.

Ce surpriză ar fi! Unde ar putea antrena Pep Guardiola

Antrenorul de 55 de ani se află pe lista naționalei Italiei, care este în căutarea unui nou selecționer după plecarea Gennaro Gattuso.

Italia a ratat prezența la Campionatul Mondial din 2026, după ce a fost eliminată de Bosnia și Herțegovina (4-1 la loviturile de departajare) și nu a mai fost la Cupa Mondială din 2014.

Conform Gazzetta dello Sport, favoriții pentru a prelua „Squadra Azzurra” sunt Antonio Conte și Roberto Mancini, dar marea surpriză ar putea fi chiar Pep Guardiola. Aspectul care îi pune pe gânduri pe italieni este însă salariul tehnicianului spaniol, care câștiga ultima oară la Manchester City 25 de milioane de euro salariu brut pe sezon.

Rămâne de văzut pe cine vor alege oficialii naționalei Italiei dintre cele trei variante pentru a reconstrui lotul câștigătoare a patru titluri mondiale.

Guardiola a plecat după 10 ani la Manchester City

La finalul sezonului încheiat la nivel de cluburi, Pep Guardiola a plecat de la Manchester City după 10 ani în care a cucerit de șase ori Premier League, de câte trei ori Cupa și Supercupa Angliei, de cinci ori Cupa Ligii Angliei, și de câte o dată Liga Campionilor, Supercupa Europei și Campionatul Mondial al Cluburilor. 

Anterior, Guardiola le-a mai pregătit pe Bayern Munchen și Barcelona. 

Tehnicianul catalan a câștigat alături de bavarezi de trei ori Bundesliga, de două ori Cupa Germaniei și câte o dată Supercupa Europei și Campionatul Mondial al Cluburilor. 

Guardiola și-a trecut în palmares, la Barcelona, La Liga și Supercupa Spaniei de câte trei ori, Cupa Regelui de două ori și în două rânduri Liga Campionilor, Supercupa Europei și Campionatul Mondial al Cluburilor. 

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!