Carlos Bilardo este considerat unul dintre cei cinci mari selecționeri din istoria "La Albiceleste", alături de Cesar Luis Menotti (campion mondial în 1978), Guillermo Stabile (câștigător a șase trofee Copa America), Alfio Basile (Cupa Confederațiilor, Finalissima 1993 și două trofee Copa America) și Lionel Scaloni (campion mondial în 2022, câștigător a două trofee Copa America și al Finalissima 2022). 

Nu își mai recunoaște membrii familiei

Fostul mare antrenor argentinian Carlos Bilardo suferă de hidrocefalie cu presiune normală, o afecțiune neurologică ce afectează mai ales persoanele în vârstă și provoacă o deteriorare cognitivă progresivă, principalele simptome incluzând dificultăți de mers, probleme de memorie și incontinență urinară. 

"Nu mai recunoaște pe nimeni. Cu excepția, uneori, a momentelor când își confundă fiica cu soția. Nu-l voi părăsi. Nu-i voi da drumul la mână, așa cum el nu a dat drumul la a mea. Obișnuiam să merg să-l văd de luni până vineri, acum merg de trei ori pe săptămână pentru că nu îmi place să constat degradarea acestui uriaș om de fotbal. Am spus mereu că în ziua în care nu mă va mai recunoaște, nu voi pleca. Dar el este mai puternic decât mine. Nu-l pot părăsi", a declarat Miguel Lemme, fostul său secund. 

A dus Argentina în două finale mondiale consecutive

Carlos Salvador Bilardo (87 de ani) este născut la Buenos Aires și a jucat ca mijlocaș pentru San Lorenzo de Almagro (1958-1960), Deportino Espanol (1961-1965) și Estudiantes (1965-1970). În palmaresul de jucător are Primera Division (1959, 1967), Copa Interamericana (1968), Copa Libertadores (1968, 1969, 1970), Intercontinental Cup (1968) și Pan American Games (1959). 

Ca antrenor le-a pregătit pe Estudiantes (1971, 1973-1976, 1982-1983, 2003-2004), Deportivo Cali (1976-1978), San Lorenzo (1979), naționala Columbiei (1979-1981), naționala Argentinei (1983-1990), FC Sevilla (1992-1993), Boca Juniors (1996), naționala Guatemalei (1998) și naționala Libiei (1999-2000).

Ca manager a câștigat Cupa Mondială (1986 / + finală în 1990), Primera Division (1982), a urcat pe podium la Copa America (locul 3, 1989), a jucat finala Cupei Libertadores (1978), a fost de două ori vicecampion al Columbiei (1977, 1978), iar la nivel individual i s-a decernat Guerin Sportivo Manager of the Year (1986), South American Coach of the Year (1986, 1987), Konex Award (1990) și a fost inclus în World Soccer Greatest Managers of All Time (locul 29 / 2013).

Foto - Getty Images