Thun a devenit campioana-surpriză a Elveției
FC Basel, Young Boys, FC Zurich și Grasshopper, cele mai importante echipe din istoria fotbalului elvețian, au avut un sezon dezamăgitor. Campionatul a fost câștigat în mod surprinzător de FC Thun (75 puncte), urmată în clasamentul play-off-ului de St. Gallen (70p), Lugano (67p), Sion (63p), FC Basel (56p) și Young Boys (55p).
O evoluție și mai slabă au avut marile cluburi FC Zurich (locul 10, 38p), primul care scapă de retrogradare, și Grasshoppers (locul 11, 33p), ultima fiind nevoită să joace baraj cu Aarau pentru menținerea în prima divizie (0-0, 2-1).
Grasshoppers are 27 de campionate câștigate, fiind urmată în clasamentul all-time de FC Basel (21), Servette Geneva (17), Young Boys (17) și FC Zurich (13). De la înființarea Super League, în 2003, FC Thun este prima echipă în afară de Basel, Zurich și Young Boys care devine campioană.
Vicecampioana St. Gallen a câștigat Cupa Elveției
De asemenea, FC St. Gallen s-a impus în finala Cupei Elveției, după 3-0 cu Lausanne Ouchy, echipă din Swiss Challenge League (Liga 2). Pentru echipa antrenată de Enrico Maassen au marcat Tom Gaal (9), Lukas Gortler (65, pen.) și Christian Witzig (90+2).
"Alb-verzii" au trecut pe rând de FC Walenstadt (13-0 / turul 1), FC Will (1-1, 3-1 d.l.d. / turul 2), FC Rapperswil-Jona (1-1, 2-1 d.l.d. / turul 3), FC Basel (2-1 / turul 4) și Yverdon-Sport (2-0 / semifinală). Este al doilea astfel de trofeu al lui St. Gallen, după cel cucerit în sezonul 1968-1969, dar echipa a mai disputat alte cinci finale (1944-1945, 1976-1977, 1997-1998, 2020-2021, 2021-2022).
Thun și St. Gallen nu au niciun jucător în lotul Elveției pentru CM 2026.













