Sergio Ramos este foarte aproape de revenirea în Europa, în Ligue 1, campionat care se vede în direct și în exclusivitate pe VOYO! Considerat unul dintre cei mai buni fundași din istorie, Ramos a rămas liber de contract pe 1 ianuarie 2026, după ce a refuzat să-și prelungească înțelegerea cu Rayados de Monterrey (Mexic).

Fundașul spaniol va împlini 40 de ani pe 30 martie 2026, dar nu se gândește să agațe ghetele în cui și chiar speră la prezența la Cupa Mondială din 2026.

Sergio Ramos, aproape să semneze cu rivala PSG, Marseille

Deși a ajuns într-un punct în care mulți dintre colegii săi de generație nu mai sunt activi, în ciuda vârstei Ramos încă mai prezintă interes pentru cluburile destul de importante, iar în aceste zile se discută despre posibilitatea să ajungă în Ligue 1, campionat transmis în direct și în exclusivitate de VOYO, la clubul Marseille!

Sergio Ramos a luat legătura cu Marseille după ce a fost refuzat de Sevilla, clubul care l-a format și de la care a fost transferat de Real Madrid pentru 27 de milioane de euro în 2005.

”Sergio Ramos, liber de contract, și-a oferit serviciile pentru Marseille, după ce clubul său din copilărie, Sevilla, a refuzat oportunitatea de a semna cu el”, a notat Transfer News Live, citând Radio Marca.

Se pare că anunțul lui Ramos i-a făcut atenți pe cei de la Marseille, care iau în calcul legitimarea fundașului!

Sergio Ramos, unul dintre cei mai mari fundași din istorie

Sergio Ramos, în vârstă de 39 de ani, înalt de 1,85 m, este născut la Camas (Comunitatea Autonomă Andaluzia) și a fost legitimat la echipele Sevilla Atletico (2003-2004), FC Sevilla (2004-2005, 2023-2024), Real Madrid (2005-2021), PSG (2021-2023) și Rayados de Monterrey (2025). A jucat 180 de meciuri oficiale pentru naționala de seniori a Spaniei și a marcat 23 de goluri.

El este considerat unul dintre cei mai valoroși fundași din istoria fotbalului spaniol, fiind inclus pe lista scurtă la acest capitol, alături de Carles Puyol, Fernando Hiero, Gerard Pique, Jose Antonio Camacho, Manuel Sanchis, Chendo sau Jose Santamaria.