Laurențiu Reghecampf e acum un antrenor mult mai curtat în Africa decât în Europa! S-a ajuns aici pentru că, în mandatul său de 4 luni la Esperance Tunis, românul a lăsat o impresie foarte bună, în ciuda unei despărțiri șocante despre care a și vorbit, de curând.
În ultima lună, de serviciile lui „Reghe“ s-au interesat cluburile egiptene, Al-Ahly și Zamalek, ambele din Cairo și ambele niște forțe, la nivel continental. Dacă, între timp, pista Al-Ahly s-a cam închis pentru antrenorul român, după cum și el a lăsat de înțeles, rămâne în picioare varianta Zamalek.
Reghecampf are trei rivali pe post
Potrivit presei egiptene, în acest moment, șefii clubului Zamalek au redus lista antrenorilor pe care îi au în vizor la doar patru nume.
„O sursă demnă de încredere din interiorul clubului ne-a dezvăluit: avem în vedere patru antrenori străini, la ora actuală. CV-urile lor sunt studiate acum, după care vom lua decizia în privința celui pe care îl vom angaja“, a scris presa arabă.
Cei patru antrenori, aflați pe lista clubului Zamalek sunt:
*Sud-africanul Pisto Mosimane (60 de ani), liber de contract, care a mai lucrat în Egipt, la Al-Ahly Cairo.
*Francezul Patrice Beaumelle (47 de ani), sub contract cu Umm Salal din Qatar, la ora actuală.
*Brazilianul Rogerio Micale (56 de ani), liber de contract. În trecut, a pregătit naționala olimpică a Egipt-ului.
*Laurențiu Reghecampf (49 de ani), liber de contract.
Dacă va câștiga această „finală“ pentru postul de antrenor principal al clubului Zamalek, „Reghe“ va ajunge la un contract de 1,4 milioane de dolari pe sezon. Această informație a fost confirmată inclusiv de presa africană, după cum sport.ro a scris aici.