David Creţa s-a decis între România și Germania! Ce a ales atacantul lui Hoffenheim
David Creţa, atacantul născut în aprilie 2008, legitimat la TSG Hoffenheim, a primit în această dimineaţă acceptul oficial din partea FIFA pentru a schimba federaţia şi a îmbrăca tricoul echipei naţionale a României, informează frf.ro.
După un parcurs remarcabil la selecţionatele U16 şi U17 ale Germaniei (unde a strâns 18 prezenţe şi a marcat 5 goluri), David a ales să joace pentru România: de astăzi înainte va lupta doar pentru tricolor.
David s-a născut la Cluj-Napoca, dar locuieşte în Germania de la vârsta de 2 ani.
Este primul internaţional de juniori care alege România după ce a evoluat pentru o reprezentativă din ţările cu TOP 5 campionate, scrie News.ro.






