VIDEO Egiptul lui Mohamed Salah, OUT de la Cupa Africii! Portarul a transformat penalty-ul decisiv

Egipt Congo cupa africii Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 29 Ianuarie 2024, 10:55
Data actualizarii: Luni 29 Ianuarie 2024, 10:53

Cupa Africii pe Națiuni, care se dispută în Coasta de Fildeș, a ajuns în faza optimilor de finală.

Selecţionata de fotbal a Republicii Democratice Congo s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Africii pe Naţiuni din Coasta de Fildeș, după ce a trecut de formaţia Egiptului cu scorul de 8-7, la loviturile de departajare, duminică, la San Pedro, într-un meci din optimile de final în care scorul a fost egal, 1-1, atât după cele 90 de minute regulamentare, cât şi după prelungiri.

Egipt, eliminată de la Cupa Africii după loviturile de departajare

''Leoparzii'' au deschis scorul prin Meschack Elia (37), dar Mostafa Mohamed a egalat chiar înainte de pauză (45+1 - penalty). Egiptenii au jucat în inferioritate numerică din min. 97, când a fost eliminat Mohamed Hamdi.

Niciuna dintre echipe nu a reuşit să se desprindă şi s-a ajuns la loviturile de departajare, unde portarul congolez Lionel Mpasi, de la echipa franceză de ligă secundă Rodez, a transformat şutul decisiv, după ce omologul său egiptean, Mohamed Abou Gabal ''Gabaski'', ratase. De la egipteni a mai ratat şi Mostafa Mohamed, în timp ce de la congolezi nu a reuşit să înscrie din punctul cu var Arthur Masuaku.

Pentru învingători au transformat Moutoussamy, Diangana, Wamangituka, Tshibola, Kalulu, Mbemba, Inonga Baka şi Mpasi, iar pentru ''faraoni'', Abdelmoneim, Marmoush, Abdelwahed, Hany, Hegazy, Fathi, Hamada.

Egiptenii, care au şapte titluri de campioni ai Africii (record), nu au putut conta pe doi jucători foarte importanţi, atacantul Mohamed Salah şi portarul Mohamed El-Shenawy, ambii accidentaţi.

În sferturi, RD Congo va înfrunta echipa Guineei, care a eliminat Guineea Ecuatorială.

Pe stadionul Laurent Pokou din San Pedro au evoluat echipele:

  • Egipt: Mohamed Abou Gabal - Hany, Abdelmoneim, Hegazy, Fetouh (Hamdi, 46) - Attia (Hamada, 83), Elneny (Lasheen, 112), Sayed Zizo (M. Fathi, 90) - H. Fathi (Abdelwahed, 100), Mohamed, Hassan ''Trezeguet'' (Marmoush, 83). Selecţioner: Rui Vitoria.
  • RD Congo: Mpasi-Nzau - Kalulu, Mbemba, Batubinsika (Inonga, Baka 65), Masuaku - Bongonda, Moutoussamy, Pickel (Tshibola, 79) - Elia (Diangana, 105+2), Bakambu (Banza, 65), Wissa (Wamangituka, 88). Selecţioner: Sébastien Desabre.

Agerpres

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!