Tehnicianul român, dat afară după doar cinci meciuri, îl indică drept principal vinovat pe directorul sportiv Marc Wilmots (56 de ani), pe care îl acuză că a încercat să-i submineze autoritatea încă din prima zi.
"Puriul" susține că înțelegerea inițială era clară: Wilmots se ocupa de transferuri, iar el de echipă. Realitatea din teren a fost însă cu totul alta, spune antrenorul.
"Încă din prima zi, Marc a vrut să facă totul și să controleze tot. Am vorbit mult despre alcătuirea echipei și mi-a dat de înțeles că a făcut transferuri pentru a juca într-un anumit sistem. Eu sunt un antrenor care a format jucători și a avut performanțe, dar asta când sunt lăsat să-mi fac meseria", a povestit Rednic pentru presa belgiană.
"Au încercat să-mi murdărească imaginea"
Conflictul dintre cei doi a escaladat, iar Rednic a simțit că fostul mare internațional belgian încerca să-i impună deciziile. Tehnicianul român a dezvăluit că Wilmots îi făcea referire constant la perioada petrecută pe banca naționalei Belgiei, moment în care Rednic i-a replicat: "Marc, tu aveai printre cei mai buni jucători din lume...".
Rednic a încheiat pe un ton ferm, explicând de ce ruptura a fost inevitabilă: "Am vrut să revin la Standard, am vrut să ajut acest club care înseamnă mult pentru mine, dar nu am acceptat niciodată să fiu o marionetă".