Răzvan Lucescu, crucificat la televiziunea din Qatar: „Rușinos!“

Răzvan Lucescu, crucificat la televiziunea din Qatar: „Rușinos!“ Fotbal extern

Arabii au luat foc după ce Al-Sadd Doha, o echipă construită cu gândul la trofeul Champions League, a făcut 2 puncte din 12 posibile, după primele patru etape.

Pe cât de bine i-a mers lui Răzvan Lucescu (57 de ani) în Champions League, p când era la Al-Hilal Riad (Arabia Saudită), pe atât de rău îi merge acum, în aceeași competiție, la Al-Sadd Doha (Qatar).

În Arabia Saudită, Lucescu jr a reușit câștigarea trofeului, în primul său sezon, în 2019, rezultat care l-a transformat în idolul fanilor. Inclusiv acum, tehnicianul român e o figură foarte populară în Regat, în contul triumfului său, în Champions League, acum șapte ani.

Din păcate pentru Răzvan, rezultatele sale spectaculoase, în competiția continentală, sunt de domeniul trecutului. Pentru că prezentul, la Al-Sadd Doha, e de coșmar! Și tocmai l-a transformat pe antrenorul român în „sacul de box“ al criticilor.

Răzvan Lucescu, 2 puncte din 12 posibile. Florinel Coman, zero barat!

Luni, în etapa a 4-a a Ligii Campionilor, două din cele trei reprezentante ale Qatarului în competiție, Al-Sadd Doha și Al-Gharafa, și-au continuat seria rezultatelor dezolante. Trupa pregătită de Răzvan Lucescu a remizat, acasă, cu Al-Ahli Jeddah (Arabia Saudită), scor 0-0. Asta în condițiile în care formația adversă, deși deținătoarea trofeului, e în mare criză: vineri, în ultima etapă a campionatului saudit, a pierdut cu 1-6 cu Al-Shabab Riad!

În ceea ce privește Al-Gharafa, unde joacă Florinel Coman, situația e și mai urâtă. Echipa a fost învinsă, aseară, pe teren propriu, de Al-Qadsiah (Arabia Saudită): 0-5!

În acest moment, în grupa de Champions League Elite, zona de vest, ultimele două locuri sunt ocupate de formații din Qatar! Al-Sadd Doha e penultima cu 2 puncte, iar Al-Gharafa e „lanterna roșie“ cu zero puncte după patru runde.

  • Razvan lucescu

„Gata cu scuzele și cu încurajarea jucătorilor, când nu merită așa ceva!“

Pornind de aici, s-a lansat un atac furibund al celor prezenți în studioul postului Al-Kass, mai ales asupra echipei lui Răzvan Lucescu. Analiștii de la Al-Kass au dat de pământ cu Al-Sadd și cu Al-Gharafa, solicitând măsuri drastice din partea conducătorilor celor două grupări.

Iată părerile exprimate în cadrul emisiunii „Consiliul“:

  • Khaled Jassim: Faptul că Al-Gharafa și Al-Sadd au ajuns pe ultimele două locuri strică imaginea fotbalului din Qatar. Gata cu scuzele și cu încurajarea jucătorilor acestor echipe, când ei nu merită așa ceva! Într-un sistem sănătos, laudele vin doar atunci când sunt rezultate, iar pedepsele sunt aplicate, când ele lipsesc. E rușinos ce se întâmplă la Al-Sadd și la Al-Gharafa, mai ales că, la aceste cluburi, au fost îndeplinite toate condițiile, pentru ca aceste echipe să producă rezultate la nivel continental.
  • Majed Al-Khalifi: La Al-Gharafa, antrenorul Pedro Martins are niște rezultate atât de proaste, încât „pătează“ istoria clubului. Iar asta ar trebui să fie o „linie roșie“ pentru conducătorii acestei grupări...
  • Hamoud Al-Yazidi: La Al-Sadd, antrenorul Răzvan Lucescu invocă întruna scuza că echipa joacă pe două fronturi, în campionat și în Champions League. O asemenea scuză trebuie să fie eliminată din discuție. E timpul să ne schimbăm mentalitatea. Toate echipele importante joacă în mai multe competiții, de-a lungul unui sezon. Din păcate, Al-Sadd și Al-Gharafa au dat dovadă de o lipsă crasă de caracter, în acest sezon de Champions League.
  • Khaled Salman: Ce văd în clasamentul Champions League, cu două echipe din Qatar pe ultimele locuri, e dezgustător, pur și simplu! E momentul ca jucătorii și antrenorii de la Al-Sadd și Al-Gharafa să fie trași la răspundere de conducătorii acestor formații.

Răzvan Lucescu a fost adus, ca să câștige Champions League!

Situația în care a ajuns Al-Sadd e cu atât mai gravă cu cât, în vară, numirea lui Răzvan Lucescu pe bancă a fost gândită, mai ales în contextul participării în Champions League. Concret, șefii lui Al-Sadd au mizat pe experiența românului, considerând că le poate aduce trofeul suprem în fotbalul asiatic la nivel de cluburi.

Precedesorul lui Răzvan, italianul Roberto Mancini, a cucerit titlul, în campania anterioară, însă a eșuat în Liga Campionilor. Cel puțin, în viziunea arabilor. Pentru că, la precedenta participare, Al-Sadd s-a oprit în sferturile competiției. Acum, un asemenea rezultat ține de domeniul SF-ului!

În grupele de Champions League Elite, zona vest și est, după terminarea celor opt etape, primele opt formații vor avansa, în optimi. La ora actuală, echipa lui Răzvan Lucescu e pe 15 din 16, la trei puncte de acest loc 8, ultimul care duce în prima fază eliminatorie.

În cele patru etape rămase de disputat, Al-Sadd are următorul program:

  • 24 noiembrie: Al-Nassr Riad (Arabia Saudită) – Al-Sadd
  • 7 decembrie: Al-Sadd – Al-Quwa Al-Jawiya (Irak)
  • 8 februarie: Traktor-Sazi (Iran) – Al-Sadd
  • 15 februarie: Al-Sadd – Al-Ittihad Jeddah (Arabia Saudită) 
Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!