FOTO Peluza Nord, în război cu oficialii lui Inter Milano! Conducerea, atacată cu vorbele lui Cristi Chivu

Peluza Nord, în război cu oficialii lui Inter Milano! Conducerea, atacată cu vorbele lui Cristi Chivu Fotbal extern

Tensiunea atinge cote alarmante la Inter Milano, unde suporterii din Peluza Nord au declanșat un protest de amploare împotriva propriei conduceri.

Într-o mișcare surprinzătoare, ultrașii s-au folosit de cuvintele antrenorului Cristi Chivu pentru a-i ataca direct pe șefii clubului, înaintea meciului cu Sassuolo.

Atmosfera de pe San Siro a devenit una anostă în acest start de sezon. După un scandal izbucnit între grupurile organizate de la Inter Milano și AC Milan, ambele cluburi au decis să se distanțeze de facțiunile de ultrași, pentru a evita probleme cu justiția sportivă. Rezultatul? Un stadion tăcut și peluze goale, o imagine dezolantă pentru o echipă cu pretenții.

Antrenorul român, citat pe un banner uriaș

În acest climat apăsător, Cristi Chivu a pus punctul pe "i" înaintea partidei, subliniind o problemă evidentă. Fostul mare fundaș a transmis că echipa are nevoie de "susținere, certitudini și o Peluză care să încurajeze echipa".

Replica ultrașilor nu a întârziat să apară. La scurt timp, în fața stadionului San Siro a fost desfășurat un banner uriaș, cu un mesaj tăios la adresa conducerii, inspirat direct din discursul românului.

"Au nevoie de o peluză care să-i susțină. Societate, asta e mentalitate!", au scris fanii, transmițând un mesaj clar către conducătorii Marotta și Ausilio. Protestatarii au vrut astfel să arate că problema nu este la ei, ci la viziunea șefilor, așa cum a evidențiat, indirect, și Chivu, un om care cunoaște din interior importanța vitală a sprijinului venit din tribune.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!