Olăroiu l-a cucerit pe fostul jucător al lui City și Arsenal: „Imens! Un miracol ce a reușit“

Olăroiu l-a cucerit pe fostul jucător al lui City și Arsenal: „Imens! Un miracol ce a reușit“ Fotbal extern

Tehnicianul de 56 de ani are o imagine excelentă în fotbalul mondial. Dovadă și modul în care a vorbit despre el un fost internațional francez, cu 65 de selecții în prima reprezentativă.

Cosmin Olăroiu muncește departe de țară, începând din 2007, de când a lăsat Steaua (n.r. – cum se numea pe atunci echipa lui Gigi Becali), pentru a semna cu Al-Hilal Riad (Arabia Saudită).

Încă de când a părăsit țara, Oli a devenit un garant al succesului în fotbalul din Asia. Dovadă și faptul că, în aproape 20 de ani de atunci, a cucerit trofee în toate țările în care a lucrat. Vorbim despre Arabia Saudită, Qatar, Emiratele Arabe Unite și China.

Bacary Sagna: „Olăroiu a adus naționala Emiratelor la un nivel superior“

Pentru că și-a rărit legăturile cu fotbalul românesc și are apariții mediatice izolate în presa de la noi, nu ne dăm seama de adevărata cotă pe care și-a făcut-o Olăroiu, în fotbalul din Asia. Ne putem face însă o imagine despre ea, când vedem cum a vorbit fostul internațional francez, Bacary Sagna (42 de ani), despre Oli.

Pe durata turneului FIFA Arab Cup 2025, Sagna, fost fotbalist la Manchester City și Arsenal, a fost prezent în studioul unui post de televiziune de limba arabă, în calitate de analist. Din această postură, el a ținut să evidențieze impactul pe care Cosmin Olăroiu l-a avut asupra naționalei Emiratelor, în șase luni, de când și-a început mandatul de selecționer.

Sub comanda românului Cosmin Olăroiu, naționala Emiratelor a produs un fotbal excelent la acest turneu. Sincer, cred că înainte de venirea lui Olăroiu, această reprezentativă nu era capabilă de un joc modern. Acum însă, după cum am văzut cu toții, jocul e unul bine organizat, elaborat. Se vede un sistem bine definit în jocul naționalei. Când a venit Olăroiu, această echipă era în derivă. El a reușit să facă ordine în jocul echipei naționale“, și-a început Sagna analiza.

El s-a referit apoi la bilanțul pe care și l-a făcut Oli până să ajungă selecționerul Emiratelor, cucerind 16 trofee cu echipe de club din această țară, Al-Ain, Shabab Al-Ahli și Sharjah.

E foarte important ce a reușit Olăroiu, în Emirate. Pentru că vorbim despre un antrenor străin, care a venit de afară, dar care a reușit să înțeleagă jucătorii din această țară și mentalitatea lor. Atenție: vorbim despre lucruri total diferite față de ce știe un antrenor european, când sosește într-o asemenea țară! La Olăroiu, rezultatele priceperii sale se văd“, a continuat fostul internațional francez.

„Olăroiu a avut mare ghinion în preliminarii“

Bacary Sagna și-a îndreptat apoi, din nou, atenția spre munca depusă de Oli, de când a devenit selecționer, la finalul lunii mai.

La naționala Emiratelor, văd deja niște relații bine închegate între jucători. Ele sunt rodul disciplinei aduse de Olăroiu. Acesta a avut un succes imens în fotbalul din această țară, iar amprenta sa tactică e evidentă acum și la prima reprezentativă. La Arab Cup, rezultatele sale au fost bune și s-au datorat și unei selecții inspirate. Olăroiu a avut și mare ghinion, în felul în care a ratat calificarea la Mondiale. După părerea mea, ar fi trebuit să adopte o tactică mai ofensivă de la bun început. Pe de altă parte, naționala Emiratelor e într-o etapă în care se adaptează la un nivel fotbalistic superior“, a spus analistul de 42 de ani.

Sagna a vorbit și despre modul în care Olăroiu a „resuscitat“ naționala Emiratelor, la scurt timp după ratarea calificării la Mondiale, reușind un parcurs foarte bun, la FIFA Arab Cup 2025, la Doha (Qatar).

Faptul că Olăroiu a dus naționala Emiratelor până în semifinalele Arab Cup, imediat după ratarea calificării la Mondiale, e un miracol! Poate că mulți vorbesc, în continuare, despre ratarea Mondialului, însă eu văd imaginea per ansamblu, când vorbim despre naționala Emiratelor. Și pentru mine această imagine reflectă faptul că echipa s-a adaptat, treptat, la un nivel superior, la rigorile marilor meciuri. Un ultim cuvânt despre Olăroiu: are o personalitate puternică! Poate că unii l-au criticat, dar e obsedat să câștige. Un antrenor imens, de mare valoare!“, a încheiat Sagna.

Olăroiu, pe picior de plecare

În ciuda laudelor primite de la un fost mare fotbalist, plus impresia bună lăsată la FIFA Arab Cup 2025, viitorul lui Cosmin Olăroiu pe banca Emiratelor e „în ceață“. Pentru că, după cum Sport.ro a anunțat aici, românul e pe picior de plecare, deși Federația de la Abu-Dhabi ar dori ca Oli să-și ducă mandatul mai departe.

Decizia finală va fi luată, în următoarea perioadă, mai ales că naționala tocmai s-a întors în țară, după terminarea FIFA Arab Cup, competiție găzduită de Doha (Qatar).

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!