Mohamed Salah a spus ”DA” și semnează! Va avea un salariu fabulos

Mohamed Salah a spus ”DA” și semnează! Va avea un salariu fabulos Fotbal extern

Mohamed Salah (34 de ani), fostul star de la Liverpool, a rămas liber de contract după ce contractul său cu gruparea de pe Anfield s-a încheiat.

Dorit în Arabia Saudită în ultimii ani, starul egiptean este foarte aproape de un transfer în Turcia. În ultima perioadă s-a zvonit că Beșiktaș și Trabzonspor se luptă pentru semnătura sa, iar câștig de cauză pare să fi avut echipa la care evoluează Denis Drăguș.

Mohamed Salah s-a înțeles cu Trabzonspor

Trabzonspor va fi noua echipă a lui Salah. Clubul a ajuns deja la o înțelegere cu agentul său, iar egipteanul va încasa și un salariu fabulos la noua sa echipă, de 17 milioane de euro, sumă la care se adaugă și eventuale bonusuri, scriu turcii de la ntv.com.tr.

Acum, ar urma doar ca cele două părți să ajungă la un acord cu privire la durata contractului, dar și a clauzelor din contract.

12 goluri și 10 assist-uri a reușit Mohamed Salah în 41 de meciuri în tricoul lui Liverpool, în stagiunea trecută. 22 de milioane de euro este cota jucătorului de 34 de ani, conform site-ului de specialitatea Transfermarkt.com.

Salah, al treilea cel mai bun marcator din istoria lui Liverpool

Sosit la Liverpool, în 2017, de la AS Roma, în schimbul sumei de 42 de milioane de euro, Salah și-a câștigat defenitiv locul în istoria „cormoranilor“. A cucerit două titluri și un trofeu Champions League, pe lângă alte cinci trofee cu formația engleză. 

Cu 255 de goluri pentru Liverpool până în acest moment – în 435 de apariții – Salah e al treilea cel mai bun marcator din istoria clubului, după Ian Rush și Roger Hunt. În Premier League, egipteanul a câștigat de patru ori „Gheata de Aur“, acordată celui mai bun marcator al campionatului, din postura de jucător al „cormoranilor“.

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!