Leo Messi s-a înconjurat de conaționali în Florida

Echipa din Florida este antrenată de Javier Mascherano, iar în lot se găsesc argentinienii Lionel Messi, Rodrigo De Paul (Designated Player), Gonzalo Lujan, Tomas Aviles, Oscar Ustari și Mateo Silvetti, în timp ce Baltasar Rodriguez (împrumutat de la Racing Club, cu opțiune de cumpărare) și Rocco Rios Novo (împrumutat de la Lanus, cu opțiune de cumpărare) vor fi achiziționați definitiv și se încearcă prelungirea împrumutului lui Tadeo Allende (împrumutat de la Celta de Vigo). 

Inter Miami are în lot doar doi juniori americani!

Clubul lui David Beckham s-a mai despărțit în ultimul an de argentinienii Federico Redondo (Elche / 2.15 mil. euro), Marcelo Weigandt (împrumut expirat de la Boca Juniors) și David Martinez (împrumut expirat de la River Plate), iar lotul actual îi mai cuprinde pe vorbitorii de limbă spaniolă Luis Suarez (Uruguay), Sergio Reguilon (Spania), Telasco Segovia (Venezuela), Maximiliano Falcon (Uruguay), David Ruiz (Honduras) și Santiago Morales (SUA). De altfel, Inter Miami nu are înregimentați acum decât doi jucători americani, juniorii Santiago Morales și Tyler Hall.  

Betis vrea 5 milioane de euro pentru cedarea lui Lo Celso

Conform presei din Spania, echipa din MLS s-ar fi înțeles cu Betis Sevilla pentru transferul lui Giovani Lo Celso (29 de ani), în schimbul sumei de 5 milioane de euro. Acesta a mai evoluat la Rosario Central, PSG, Betis Sevilla, Tottenham Hotspur și Villarreal. Are 65 de selecții și 4 goluri pentru Argentina, poate juca ca mijlocaș central și mijlocaș ofensiv și este cotat la 15 milioane de euro. 

Foto - Getty Images