OFICIAL Meciul lui Karim Benzema din Champions League, anulat după un scandal de proporții! De ce a refuzat Al-Ittihad să joace cu Sepahan

Al-Ittihad Liga Campionilor Asiei Qassem Soleimani Sepahan FC Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 03 Octombrie 2023, 10:15
Data actualizarii: Marti 03 Octombrie 2023, 10:24

Cele două echipe ar fi trebuit să joace în grupele Ligii Campionilor Asiei.

Meciul dintre echipa iraniană Sepahan FC şi formaţia saudită Al-Ittihad, la care evoluează atacantul francez Karim Benzema, programat luni în cadrul Ligii Campionilor Asiei la fotbal, a fost anulat pe fondul unei controverse legate de prezenţa lângă terenul echipei iraniene a unei statui a generalului Qassem Soleimani, ucis de americani în ianuarie 2020, informează AFP.

Meciul dintre cele două echipe, a fost anulat "din cauza unor circumstanţe neaşteptate şi care nu au fost anticipate", a anunţat Confederaţia asiatică de fotbal (AFC), fără să ofere mai multe detalii.

Statuia generalului Qassem Soleimani, ucis de americani, motiv de conflict

Potrivit unui oficial al clubului Al-Ittihad, la care joacă, de asemenea, brazilianul Fabinho şi francezul N'Golo Kanté, prezenţa unui bust al generalului iranian în apropierea terenului i-a şocat pe conducătorii clubului saudit.

"Este doar un meci de fotbal, iar prezenţa acestui bust este total nepotrivită. Le-am cerut să mute statuia înainte de a merge pe teren pentru încălzire, dar nu au făcut-o. Echipa s-a întors aşadar la vestiare", a explicat un responsabil al clubului Al-Ittihad.

Iranienii vor depune plângere împotriva saudiților

Directorul general al echipei iraniene, Mohammed Reza Saket, a anunţat imediat la televiziunea de stat iraniană intenţia sa de a depune plângere la AFC în legătură cu acest incident. "Solicitarea clubului Al-Ittihad a depăşit cutumele sportive şi este împotriva practicilor obişnuite", a spus el.

Stadionul din Isfahan, unde urma să aibă loc întâlnirea, "a găzduit zeci de meciuri internaţionale în aceeaşi configuraţie", a argumentat oficialul iranian.

Relațiile Iran - Arabia Saudită sau conflictul între șiiți și sunniți

Pe 3 ianuarie 2020, generalul Qassem Soleimani, arhitectul strategiei iraniene în Orientul Mijlociu, a fost ucis de o dronă americană la Bagdad. Acesta a fost şeful Forţei Quds, unitatea responsabilă cu operaţiunile externe din cadrul Gardienilor Revoluţiei.

Incidentul dintre cluburile Al-Ittihad şi Sepahan FC s-a produs în momentul în care echipele celor două ţări abia începuseră să se reîntâlnească pe teritoriile lor şi nu pe terenuri neutre, aşa cum a fost cazul în ultimii şapte ani. AFC a dat undă verde acestui lucru în august, la cinci luni după acordul de reluare a legăturilor dintre cele două ţări din Orientul Mijlociu, încheiat în martie sub egida Chinei.

Arabia Saudită, cu majoritate sunită, şi Iranul, majoritar şiit, au rupt relaţiile în 2016, după atacul asupra misiunilor diplomatice saudite de către manifestanţii din Republica Islamică Iran care protestau împotriva execuţiei de către Riad a unui cleric şiit, subliniază Agerpres.

Al-Nassr, echipa saudită a starului portughez Cristiano Ronaldo, a jucat un meci din Liga Campionilor Asiei la Teheran, pe 19 septembrie, împotriva echipei Persepolis, prima întâlnire a unui club saudit cu o echipă Iran începând din 2016.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!