VIDEO Reușită spectaculoasă a lui Karim Benzema în derby-ul din Arabia Saudită. Desfășurarea partidei a fost incendiară

Karim Benzema Al Hilal Al Ittihad Arabia Saudita Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 01 Septembrie 2023, 22:53
Data actualizarii: Vineri 01 Septembrie 2023, 23:09

Al Ittihad și Al Hilal s-au întâlnit în etapa a cincea din campionatul din Arabia Saudită.

Neînvinse până în această fază a competiției, cele două formații au oferit un meci pe cinste, în care a ieșit în evidență golul marcat de Karim Benzema, dar și tripla lui Aleksandar Mitrovic.

Victorie de răsunet pentru Al Hilal

Al Hilal s-a impus, în deplasare, cu scorul de 4-3, după ce la pauză era condusă cu 3-1. Romarinho a deschis scorul pentru gazde, în minutul 16, însă Mitrovic a restabilit egalitatea în minutul 20.

Al Ittihad a revenit la conducere după golul spectaculos, cu călcâiul, al lui Karim Benzema, iar Hamdallah a marcat golul de 3-1, în minutul 8 al prelungirilor primei reprize.

Partea a doua a fost una de coșmar pentru gazde. Aleksandar Mitrovic a marcat de două ori în cinci minute, iar Al Dawsari a dat lovitura în minutul 71. 

În urma acestui rezultat, Al Hilal a urcat pe primul loc, cu 13 puncte, urmată de Al Ittihad, cu 12 puncte.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!