Superstarul Lionel Messi a disputat marţi seara ultimul său meci în echipa naţională a Argentinei, un amical cu Benin, câştigat cu scorul de 3-0 şi în care căpitanul a marcat ultimul gol, transmit agenţiile internaţionale de presă.
Argentina - Benin 3-0 pe Monumental
Messi, 39 ani, îşi încheie cariera la reprezentativă cu 208 selecţii şi 126 de goluri, fiind integralist contra echipei africane, în faţa a 85.000 de spectatori privilegiaţi pe Estadio Monumental din Buenos Aires.
Fundaşul Nicolas Otamendi a deschis scorul (48), jucând şi el ultimul meci la naţională, la 38 de ani, Nicolas Paz a marcat al doilea gol al triplei campioane mondiale (60), iar Messi a înscris golul al treilea (70), din penalty.
De asemenea, Messi a oferit assist-urile la primele două goluri, încheind cu 67 de pase decisive.
Messi, care are în palmares opt ''Baloane de Aur'', şi-a anunţat retragerea din echipa naţională la finalul lunii august, la circa o lună după ce a pierdut finala Cupei Mondiale din America de Nord (0-1 cu Spania).
La meciul de retragere au fost invitaţi toţi componenţii echipei care a cucerit Cupa Mondială în 2022, în Qatar.