FOTO ȘI VIDEO Jose Sand, atacantul care a refuzat FCSB, este ”cel mai longeviv golgheter din istorie”! Înscrie de un sfert de secol în prima ligă din Argentina

jose sand FCSB Lanus nationala argentinei River Plate Fotbal extern
Cătălin Parfene
Data publicarii: Vineri 21 Aprilie 2023, 14:06
Data actualizarii: Vineri 21 Aprilie 2023, 14:08

Atacantul argentinian în vârstă de aproape 43 de ani este legitimat acum la Lanus, dar a evoluat pentru River Plate, Deportivo La Coruna sau Al Ain.

”Pepe Sand a stabilit un record care îl pune deasupra lui Labruna (n.r. - Angel Labruna), Kempes (n.r. - Mario Kempes), Palermo (n.r. - Martin Palermo) și a altor glorii din fotbalul argentinian. 

Cu golul marcat împotriva lui Arsenal, a devenit cel mai longeviv golgheter din istorie”, a titrat Clarin după ce veteranul atacant Jose ”Pepe” Sand (43 de ani în luna iulie) a stabilit scorul final în Lanus - Arsenal Sarandi 3-0 din prima ligă a Argentinei.

La 42 de ani, 8 luni și 21 de zile, el a stabilit un nou record de vârstă, peste performanțele celor trei nume legendare de mai sus.

În plus, ”golul marcat în cea de-a zecea etapă a fost primul pentru Jose Sand în 2023, la aproape 25 de ani de la prima sa reușită în Apertura 99, când evolua pentru Colón”, a explicat Clarin.

Jose Sand are două selecții la naționala Argentinei și cinci titluri de golgheter

Atacantul cu două selecții la naționala Argentinei este legitimat acum la Lanus, dar a evoluat pentru River Plate, Banfield, Deportivo La Coruna (pe atunci în La Liga) sau Al Ain (Emiratele Arabe Unite), printre altele.

Jose Sand are în palmares cinci titluri de golgheter, unul în Copa Libertadores (2017), trei în campionatul Argentinei (2008, 2009, 2016) și unul în Emiratele Arabe Unite (2010).

La sfârșitul anului 2007, el a fost dorit de Steaua (actuala FCSB), însă Juan Cruz, agentul fotbalistului, explica la acel moment că ”Sand nu este dispus să accepte oferta de la Steaua București, deoarece vrea să evolueze într-un campionat mai puternic decât cel românesc”.

Foto și video: Club Atletico Lanus

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!