Presa din Peninsulă susține că goalkeeper-ul nu a făcut deplasarea în cantonamentul din Antalya alături de lotul giuleștenilor, fiind chemat înapoi la clubul mamă din cauza problemelor de lot ale „Grifonului”.

Publicația Buon Calcio a Tutti scrie că împrumutul lui Stolz în Superliga este ca și încheiat, Genoa având nevoie disperată de soluții între buturi. „Portarul Franz Stolz pare destinat să se întoarcă la Genoa în mercato de iarnă. Portarul austriac nu se numără printre jucătorii care au plecat spre Antalya, Turcia, fiind înlocuit de Ianis Maghiar, în vârstă de cincisprezece ani. Stolz ar trebui să revină la bază acum, deoarece Genoa se confruntă cu probleme serioase în poartă”, au notat italienii.

Stolz ar putea profita de problemele de la Genoa

Titularul postului este incert din punct de vedere contractual, iar rezervele sunt indisponibile medical, ceea ce i-a forțat pe oficialii italieni să se uite spre portarul pe care îl trimiseseră să prindă minute în România.

„Între reînnoirea încă incertă a lui Leali, ultimele prestații din campionat ale portarului crescut de Juventus și necesitatea de a suplini absența lui Siegrist, încă pe bară din cauza unei fracturi la mână, Genoa are nevoie de un portar (și acesta ar putea fi Stolz, potrivit italienilor). Se va încerca semnarea unui contract cu Bento care este curtat intens. Se negociază cu Al Nassr", a mai scris sursa citată.

Franz Stolz a ajuns la Rapid în ianuarie 2025 și mai avea contract de împrumut valabil până în vara acestui an, pe 30 iunie 2026. În actualul sezon de SuperLiga (2025-2026), austriacul a apărat poarta giuleștenilor în 7 partide, încasând 6 goluri și reușind să mențină poarta intactă în două meciuri.

În acest moment, cota de piață a portarului este de 350.000 de euro.