Însărcinat cu prezentarea trofeului Johan Cruyff pentru cel mai bun antrenor din fotbalul feminin, Capello a comis-o în direct, pronunțând greșit numele câștigătoarei, Sarina Wiegman.
Pe scena de la Theatre du Chatelet, în momentul în care a citit numele de pe plic, fostul selecționer al Angliei a anunțat-o pe "Sabrina" pe Sarina Wiegman, spre surprinderea celor prezenți. Antrenoarea olandeză, care a condus Anglia către al doilea titlu european consecutiv în această vară, a urcat pe scenă și a acceptat trofeul fără a comenta gafa italianului.
Discurs manifest și o altă situație stânjenitoare
Odată ajunsă la microfon, Sarina Wiegman a ținut un discurs puternic, prin care a cerut ca fotbalul să fie un loc "incluziv", unde toată lumea își are locul.
"Sper că vom continua să luptăm împreună împotriva misoginiei și rasismului. Sportul ar trebui mereu să unească și niciodată să divizeze", a fost mesajul puternic al antrenoarei.
Seara a continuat cu o altă scenă incomodă pentru Wiegman. Ruud Gullit, prezent pe scenă alături de ea, a implorat-o pe compatrioata sa să revină la cârma naționalei Olandei. Wiegman l-a refuzat politicos, dar ferm, amintindu-i că are contract cu naționala Angliei până după Cupa Mondială din 2027.