Marius Șumudică își dă, probabil, palme acum, pentru că a lăsat postul călduț de analist / comentator în România, pentru a prelua Al-Okhdood, penultima clasată din Saudi Pro League.

De când a ajuns la Najran, de la începutul anului, Șumudică nu doar că n-a reușit să redreseze situația echipei, dar chiar a înrăutățit-o! Când românul a preluat Al-Okhdood, această formație era la 2 puncte de salvare. Astăzi, după 11 meciuri cu Șumudică pe bancă, distanța fața de locul 15, primul care asigură „supraviețuirea“, a crescut la 6 puncte!

S-a ajuns aici, pentru că cifrele lui Șumudică, la Al-Okhdood, sunt catastrofale: 11 meciuri, 1 victorie, 2 egaluri, 8 înfrângeri, golaveraj: 9-24.

Șumudică l-a implorat pe arbitru să nu dea penalty. Degeaba!

Luni, într-o altă partidă din Saudi Pro League, Al-Okhdood a fost bătută din nou cu Șumudică pe bancă. De această dată, formația din Najran a cedat pe terenul celor de la Al-Fateh, o trupă din a doua jumătate a clasamentului.

Al-Fateh s-a impus cu 2-1, după reușitele semnate de Batna (55-penalty) și Bendebka (85). Pentru oaspeți a marcat Asiri (90+1). 

Înainte de marcarea primului gol, Șumudică l-a implorat pe arbitru să nu dicteze penalty, după cum se poate vedea aici. În ciuda semnelor făcute de antrenorul român spre centralul care vedea reluarea fazei pa monitorul de pe marginea terenului, decizia a fost defavoarea celor de la Al-Okhdood. La revenirea pe gazon, arbitrul a arătat spre punctul cu var, iar Batna a punctat pentru 1-0. La acest scor, în ciuda schimbărilor făcute de Șumudică, Al-Okhdood a luat și golul doi.

După înfrângerea cu Al-Fateh (1-2), Șumudică riscă să fie demis, la doar două luni după instalarea în funcție. Asta deoarece, inclusiv după venirea sa pe bancă, Al-Okhdood e în „moarte clinică“, semn că schimbarea antrenorului n-a produs șocul dorit de conducere.