Ianis Hagi a coborât ștacheta! Mult de tot. Asta dacă ne gândim strict la echipele care sunt trecute în CV-ul său, după plecarea din România.

Pentru că, orice s-ar spune, Alanyaspor, unde urmează să evolueze în acest sezon, n-are nimic în comun, ca faimă și ca prestigiu, cu Fiorentina, Genk, Rangers sau chiar Alaves, unde a jucat fiul lui Gheorghe Hagi, în trecut.

Și, totuși, Ianis Hagi, la Alanyaspor, e o afacere complexă din care toată lumea va avea de câștigat.

Ianis Hagi a pus banii pe primul loc

Sport.ro a scris de ieri că mijlocașul de 26 de ani a pus aspectul financiar pe locul 1, în momentul în care a căutat o echipă, în această vară. La scurt timp după această dezvăluire, ea a fost confirmată de Edward Iordănescu, în cadrul intervenției sale, la Digi Sport. Fostul selecționer a spus, răspicat, că Ianis a respins varianta Legia Varșovia exclusiv din motive financiare.

La Alanyaspor, pretențiile salariale ale lui Hagi jr au fost satisfăcute. Cu prețul sacrificării nivelului fotbalistic, în condițiile în care viitoarea echipă a românului e una de mijlocul clasamentului, în Superliga turcă.

Dar și Alanyaspor va ieși în câștig, după investiția făcută, în aducerea lui Ianis Hagi. Presa turcă tocmai a explicat că acest transfer reprezintă o mare lovitură pentru trupa pregătită de João Pereira.

Prin aducerea lui Ianis Hagi, Alanyaspor va câștiga prestigiu. Nu doar pe teren, dar și în ceea ce privește imaginea acestui club pe scena internațională“, au scris ziariștii din „Țara Semilunei“.

Presa turcă a subliniat că Alanyaspor și-a învins rivalii, în tentativa de a obține semnătura lui Ianis Hagi, punând banii pe masă.

Oferta financiară a celor de la Alanyaspor a fost superioară celor făcute de Fatih Karagümrük și de Elche. De aceea, Ianis a spus <<da>>, după o lungă perioadă de așteptare, după ce a părăsit Rangers, în iunie“, au adăugat turcii.