Inter Milano a făcut o repetiție generală reușită sâmbătă seara, impunându-se clar pe Stadio Olimpico. Oaspeții au rezolvat meciul din etapa a 36-a prin reușitele lui Lautaro Martinez (minutul 6), Petar Sucic (minutul 39) și Henrikh Mkhitaryan (minutul 76). Lazio a evoluat în inferioritate numerică din minutul 59, după eliminarea lui Romagnoli dictată cu ajutorul arbitrajului video.
La finalul partidei, tehnicianul român a abordat direct subiectul discuțiilor de la distanță cu portughezul Jose Mourinho.
Fără comparații cu echipa de acum 16 ani
Chivu a fost chestionat de jurnaliștii italieni în legătură cu afirmațiile recente făcute de fostul său antrenor, refuzând însă să facă o paralelă între generații.
„Vorbele lui? Trebuie să-l întrebați pe el, eu mă bucur de o echipă și am norocul că am făcut parte și din cealaltă. Nu se pot face comparații, pentru că vremurile s-au schimbat, trecând 16 ani. Sunt convins că ambele echipe aduc multă bucurie fanilor noștri. Să vorbim despre ce am făcut în acest an, am câștigat un titlu și suntem în finala Cupei Italiei”, a transmis Cristian Chivu, potrivit DAZN. Întrebat dacă a discutat personal cu portughezul în această perioadă, românul a tăiat scurt conversația: „Ce vorbesc cu el rămâne între noi”.



















