FOTO Guardiola i-a lăsat mască pe jurnaliști! Ce a răspuns când a fost întrebat despre conflictul în care a fost implicat Haaland

Pep Guardiola Erling Haaland Manchester City Fotbal extern Pep Guardiola
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 08 Octombrie 2023, 22:09
Data actualizarii: Duminica 08 Octombrie 2023, 22:13

Pep Guardiola (52 de ani), rezervat în declarații în privința incidentului din tunelul de vestiare în care a fost implicat Erling Haaland (23 de ani).

După înfrângerea cu scorul de 1-0 în fața echipei Arsenal, Pep Guardiola a susținut o conferință în care a făcut o analiză a jocului echipei sale. Antrenorul lui City a refuzat însă să ofere detalii despre un incident petrecut în drumul spre vestiare.

„Știu ce s-a întâmplat, dar nu vreau să spun nimic”, a comentat scur antrenorul spaniol al lui Manchester City, contrariindu-i pe jurnaliștii prezenți la conferință.

Guardiola, declarații surprinzătoare

Protagoniștii acestui incident au fost Erling Haaland, Kyle Walker și membrii echipei tehnice a lui Arteta. Cei doi, însoțiți de agenții de securitate de pe stadion, au intrat extrem de furioși în tunelul ce duce spre vestiare, unde s-au confruntat cu personalul echipei Arsenal. 

Walker ar fi avut, potrivit Marca, o altercație cu un membru al personalului lui Arsenal, urmată de o dispută cu un agent de securitate. Mai mulți jucători de ambele echipe au intervenit în conflict, printre care și Haaland.

Daily Mail, a dezvăluit imediat după meci că protagonistul incidentelor de la finalul meciului ar fi fost, de fapt, Erling Haaland, în timp ce Walker a intervenit să aplaneze -  vezi mai multe detalii AICI.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!