FCSB s-a impus în fața celor de la Rapid, scor 4-1, sâmbătă seara, pe Arena Națională, în runda a 13-a din SuperLiga, reușind să marcheze de patru ori într-un interval de 23 de minute. Înaintea partidei, atmosfera din tabăra roș-albaștrilor a fost însă marcată de îngrijorare.
Mihai Stoica a dezvăluit că modificările tactice testate de Laurențiu Reghecampf înaintea jocului nu au funcționat la două dintre antrenamente. Florin Cernat l-a liniștit însă pe oficialul FCSB transmițându-i că fotbaliștii care jucau rolul rivalilor cunoșteau deja fazele.
Dialogul cu Laurențiu Reghecampf înainte de FCSB - Rapid
„Am simţit chestia asta. Vreo două antrenamente n-au ieşit, n-au ieşit, pentru că... cât trăiesc învăţ. Schimbase tactic, ce voia să joace, şi au făcut antrenament ofensiv, dar cu adversitate, 11 la 11. Nu ieşea, iar Florin Cernat, care cu asta se ocupă, mi-a zis: «Da, naşule, dar ceilalţi ştiu ce pregăteşte şi atunci pleacă mai devreme. Ştiu, dar adversarul n-o să ştie» şi mi-a dat puţin elan. După am stat şi m-am gândit că atunci când ne-au ieşit fenomenal nişte antrenamente, nu am jucat. Chestia asta - repetiţie proastă, spectacol reuşit - e veche la fotbal, dar de regulă...
L-am avut pe Reghe, care a zis: «Îi batem, nu-ţi face probleme». Eu: «Îţi dai seama că plecăm şase zile după meciul ăsta prin ţară? Îţi dai seama cât de rău ar fi?». El: «Stai liniştit, că-i batem». El a zis că sunt favoriţi, ăla a fost discursul oficial. Pe cuvântul meu că şi la 1-0, acel gol fantastic, capodoperă, nu m-am... am zis că nu avem cum, că începusem prea bine. În a doua s-a îndreptat terenul, pantă a fost. În 23 de minute am dat patru goluri şi puteam să mai dăm”, a spus Mihai Stoica, potrivit PrimaSport.
Condusă cu 1-0, FCSB a revenit spectaculos în meci și a câștigat cu confruntarea cu 4-1.