VIDEO Greu cu politica! Fostul ”Balon de Aur” devenit președintele țării, desființat după ce nu și-a respectat promisiunile electorale

george weah Balonul de Aur Liberia presedinte PSG Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 09 Ianuarie 2022, 08:36
Data actualizarii: Duminica 09 Ianuarie 2022, 08:44

Fotbalistul trecut pe la PSG, AC Milan, Chelsea sau Manchester City intră în al cincilea an de mandat.

Naymote, cea mai importantă organizație pro-democrație și drepturi ale omului din Liberia, a dat publicității un raport despre primii patru ani ai mandatului fostului mare fotbalist George Weah în fruntea țării.

Bazându-se pe datele și statisticile oficiale, organizația a dezvăluit că doar 11 dintre cele 169 de promisiuni electorale ale lui Weah au fost îndeplinite în primii patru ani de mandat (ianuarie 2018 - ianuarie 2022), adică abia 7%!

”Administrația Weah mai are de realizat majoritatea promisiunilor făcute în campania electorală”

Alte 65 de promisiuni (38%) sunt în desfășurare, iar pentru restul de 93, adică mai mult de jumătate (55%), nu s-a întreprins încă nimic.

”Concluziile raportului sugerează că, după cei patru ani la putere, administrația Weah mai are de realizat majoritatea promisiunilor făcute în campania electorală și după ce acesta a fost ales”, se precizează în raportul publicat zilele trecute.

Weah, golgheterul Ligii Campionilor și fotbalist de națională la 52 de ani

George Weah, fost atacant de top la AS Monaco, Paris Saint-Germain, AC Milan, Chelsea, Manchester City sau Olympique Marseille, a câștigat ”Balonul de Aur” în 1995, an în care a devenit și golgheterul Ligii Campionilor.

Cel mai bătrân jucător care a evoluat într-o echipă națională a unui membru FIFA (la aproape 52 de ani, în 2018) și singurul african care a câștigat ”Balonul de Aur” este și primul fotbalist de top ajuns președinte al unei țări.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!