Brazilienii au caracterizat numirea sa ca nepotism

Conform presei braziliene, Davide Ancelotti a anunțat conducerii lui Botafogo intenția sa de a nu continua sezonul viitor. Principalul motiv ar fi decizia conducerii clubului de a trece peste capul antrenorului pentru a-l concedia pe preparatorul fizic Luca Guerra, o persoană pentru care Ancelotti junior garantase în momentul angajării.

Davide Ancelotti (36 de ani) a jucat la juniorii lui AC Milan și la ASDC Borgomanero (Serie D), retrăgându-se la doar 20 de ani pentru a se dedica antrenoratului. A fost preparator fizic la PSG și Real Madrid, apoi a fost asistent la Bayern Munchen, Napoli, Everton, Real Madrid și naționala Braziliei, la toate lucrând cu tatăl său, Carlo Ancelotti. Numirea sa a fost primită cu scepticism de presa sportivă din Brazilia și de fanii lui Botafogo, care le-au reproșat patronului american John Textor și președintelui Joao Paulo Magalhaes Lins că au "angajat un nume, nu un antrenor potrivit".  

Botafogo s-a scufundat sub conducerea lui Paiva și Ancelotti jr. 

În iunie 2025, antrenorul italian a preluat postul la clubul din Rio de Janeiro de la portughezul Renato Paiva, păstrat în funcție doar patru luni, după plecare conaționalului Artur Jorge, care reușise să câștige titlul în Brazilia și Copa Libertadores, în 2024. 

Însă rezultatele lui "Fogo" nu au fost extraordinare în acest sezon, echipa terminând pe locul al șaselea Campeonato Brasileiro Serie A și pe poziția a noua în Campeonato Carioca, pierzând finala Supercopa do Brasil și Recopa Sudamericana și fiind eliminată devreme din Copa do Brasil (sferturi de finală), Copa Libertadores (optimi de finală) și FIFA Club World Cup (optimi de finală).  

Foto - Getty Images