Eyupspor l-a luat pe Denis Drăguș (26 de ani), de la Trabzonspor, sub forma de împrumut, având opțiunea de a-l transfera pe atacantul român, în vara anului viitor. La ce face însă Denis, la această formație, șansele ca rămânerea sa la Eyupspor să se permanentizeze tind spre zero!
De când a ajuns la noua sa echipă, internaționalul român a fost zero! La toate capitolele. De fapt, ca să vedem când a dat Drăguș ultimul gol, la nivel de club, trebuie să ne întoarcem în timp. Mult și bine. Până pe 6 aprilie. Adică, pe când juca, la Trabzonspor, spre finalul sezonului trecut. Atunci, a punctat într-un meci Fenerbahce – Trabzonspor (4-1). Din acel moment până acum, singurele reușite ale lui Denis au venit într-un meci al naționalei cu Cipru, în acel 2-2 din septembrie!
Drăguș, altă prestație dezolantă
Astăzi, în meciul Eyupspor – Karagumruk, Drăguș a început partida pe bancă. S-a apelat la el, în minutul 65, când scorul era 0-0. Imediat după intrarea românului pe teren, gazdele au deschis scorul prin Akbaba (66).
Deși a condus până spre final, Eyupspor nu și-a menținut avantajul până la sfârșit. Kranevitter a egalat, în minutul 90, iar Eyupspor – Karagumruk s-a terminat la egalitate: 1-1.
Drăguș a fost printre cei mai slabi oameni din echipa sa. El a fost notat cu 6,1 de Flashscore, în condițiile în care media echipei a fost de 7. Doar doi jucători de la Eyupspor au avut note mai mici decât Drăguș! Iată cifrele românului, în minutele în care a fost pe teren:
*Acuratețea paselor: 100% (4 din 4)
*Atingeri ale balonului: 12
*Atingeri ale balonului în careul advers: 1
*Dribblinguri reușite: 100% (2 din 2)
Eyupspor rămâne în subsolul clasamentului, pe 16 din 18, loc retrogradabil! În acest moment, echipa are 9 puncte după 13 etape, fiind la 1 punct de poziția a 15-a, prima care asigură rămânerea în prima ligă turcă.