Louis Munteanu ne era prezentat drept un vârf de mare clasă, capabil să joace în marile campionate ale lumii. Așa cum se întâmplă însă des, în privința fotbaliștilor români, continuarea poveștii n-a fost chiar pe măsura așteptărilor.
La doar 23 de ani, Louis Munteanu tocmai a încheiat socotelile cu fotbalul european. Și a semnat cu DC United, ultima clasată din Major League Soccer (MLS), în sezonul trecut. Mutarea a fost anunțată, astăzi, și de „Transfers247 - MLS“, pagină care ține evidența transferurilor, în MLS, în această perioadă.
Potrivit sursei citate, trecerea lui Louis Munteanu, la DC United, s-a făcut în schimbul sumei de 6 milioane de euro (n.r. – 7 milioane de dolari, cu posibilitatea ca suma să ajungă la 10 milioane de dolari, în cazul îndeplinirii unor clauze contractuale). De asemenea, americanii au anunțat că acest transfer îl va lega pe Louis Munteanu de gruparea din MLS până în 2029!
Iată și prima imagine cu Louis Munteanu în tricoul noii sale echipe: