Înfrângerea în fața celor de la Bodo/Glimt a închis porțile competiției europene pentru italieni, generând o pierde financiară considerabilă în contabilitatea clubului comparativ cu parcursul lung din sezonul precedent.
Minus de 100 de milioane de euro din premii și bilete
Jurnalistul Andrea Losapio a detaliat într-un articol pentru TMW impactul dezastruos al eliminării pentru bugetul milanezilor. Fără meciurile din fazele superioare, premiile din partea UEFA se vor opri la pragul de 70 de milioane de euro, o scădere abruptă față de cele 136 de milioane de euro încasate anul trecut.
Pe lângă banii de la forul european, clubul pierde încasările uriașe din bilete. În stagiunea anterioară, meciurile eliminatorii jucate împotriva unor adversari precum Feyenoord, Bayern Munchen și Barcelona au generat aproximativ 30 de milioane de euro doar din vânzarea de bilete și pachete promoționale. Adăugând sponsorizările și alte încasări suplimentare, diferența negativă de la un an la altul ajunge la 100 de milioane de euro.
Gaura lăsată în bugetul lui Inter reprezintă o sumă colosală pentru fotbalul din estul Europei. În sezonul 25/26, întreaga competiție SuperLiga din Moldova are o valoare totală de piață de doar €25.54m.
Așadar, deficitul înregistrat de gruparea italiană este de aproximativ patru ori mai mare decât valoarea tuturor echipelor din primul eșalon moldovean, deși la startul acestuia se regăsesc 8 echipe și un total de 199 de jucători.