Declarație de dragoste pentru Lionel Messi de la un fost antrenor: „Vorbim de cel mai bun!”

Lionel Messi Argentina Campioana Mondiala Mauricio Pochettino qatar 2022 Fotbal extern
Vali Andronescu
Data publicarii: Miercuri 21 Decembrie 2022, 09:25
Data actualizarii: Miercuri 21 Decembrie 2022, 09:25

Lionel Messi și Kylian Mbappe s-au confruntat în finala Campionatului Mondial din Qatar, Argentina - Franța 3-3 (4-2 d.l.d.).

Starul argentinian a ridicat pentru prima dată trofeul mult râvnit, Cupa Mondială, deasupra capului, în urma victoriei împotriva „Cocoșului galic” și a făcut istorie, la propriu! Messi a primit mesaje de la toată lumea, iar fostul antrenor de la Paris Saint-Germain, Mauricio Pochettino, s-a numărat printre ei.

Declarație de dragoste pentru Lionel Messi de la un fost antrenor: „Vorbim de cel mai bun””

„Sunt puțini antrenori care i-au antrenat pe Messi și Mbappe? Eu și cel care m-a înlocuit la PSG, Christophe Galtier. Adevărul este că a fost o onoare și o satisfacție să-i pot antrena. 

Dacă vorbim de cel mai bun, este Messi, iar celălalt, Mbappe, aspiră să fie cel mai bun. În fotbal, Mbappe e un jucător care e nevoie de multe teren pentru a alerga, iar Messi este un jucător complet”, a spus Pochettino, conform Parisfans.fr.

Argentina - Franța 3-3 (4-2 d.l.d.)

Argentina a început fantastic finala Campionatului Mondial din Qatar. Lionel Messi a deschis scorul din penalty (minutul 23), iar Di Maria a majorat diferența (minutul 36). Sud-americanii au controlat excepțional partida, până în minutul 80.

Francezii au beneficiat de o lovitură de pedeapsă, iar Kylian Mbappe a redus din diferență. Un singur minut mai târziu, starul lui Paris Saint-Germain a restabilit egalitatea și a trimis meciul în prelungiri.

Lionel Messi a readus-o pe Argentina pe culmile victoriei în minutul 108, dar același Kylian Mbappe a restabilit egalitatea și a ajutat „Cocoșul galic” să ajungă la loteria penalty-urilor.

Acolo, sud-americanii s-au impus catastrofal. 4-2 s-a terminat, după ce Martinez a parat lovitura lui Kingsley Coman, iar Tchouameni a trimis mult pe lângă poartă.

Argentina a devenit, astfel, campioana mondială la turneul final, ediția 2022, din Qatar!

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!