Răzvan Lucescu (Al-Sadd Doha), Cosmin Contra (Al-Arabi Doha), Cosmin Olăroiu (Al-Jazira), Florinel Coman (Al-Gharafa), Mihai Lixandru (Al-Fateh) și Marius Marin (Al-Nasr Dubai) tocmai au primit confirmarea, printre rânduri, că în Orientul Mijlociu urmează vremuri tulbure. Din nou!
În această dimineață, Confederația Asiatică de Fotbal (AFC) a anunțat, în mod oficial, amânarea Cupei Asiei. Turneul final continental ar fi trebuit să aibă loc, în Arabia Saudită, în perioada 7 ianuarie – 5 februarie. Potrivit deciziei luate de AFC, noile date pentru turneul final sunt 23 decembrie 2027 – 21 ianuarie 2028.
„Comitetul de Organizare a aprobat noile date, în lumina ultimelor evenimente din regiune. Situația care prinde contur poate cauza noi probleme logistice și poate îngreuna călătoriile aviatice. De aceea, din dorința de a organiza competiția, în cele mai bune condiții, AFC a luat decizia de a reprograma turneul final, care reprezintă perla coroanei pentru fotbalul asiatic. Noile date le vor fi prezentate și celor de la FIFA pentru aprobare“, e un fragment din comunicatul forului continental.
Jurnalistul american Tucker Carlson: „Trump vrea să atace Iranul cu bomba nucleară“
Decizia luată de AFC vine la mai puțin de 48 de ore, după ce marile publicații americane și israeliene au scris, pe surse, că Statele Unite și Israel pun la cale reluarea bombardamentelor asupra unor ținte iraniene. Agresiunea militară a celor două țări a început de pe 28 februarie și, chiar dacă într-o primă fază, s-a vorbit despre un atac de „doar 4-5 săptămâni“, între timp, conflictul militar a ajuns la... opt luni!
Mai mult decât atât, în noaptea de duminică spre luni, jurnalistul american, Tucker Carlson, o figură foarte cunoscută la nivel mondial, a făcut o dezvăluire șocantă. Potrivit acestuia, Donald Trump ia în calcul un atac nuclear asupra Iranului, odată cu reluarea bombardamentelor, într-o ultima tentativă de a îngenunchea regimul de la Teheran! De la începutul războiului, Trump a „fiert“ din cauza felului în care iranienii l-au sfidat, în mod repetat. Mai ales că, în primele zile de după startul războiului, președintele american vorbea despre o „capitulare a Iranului“. Ceea ce nu s-a întâmplat, spre furia cuplului Trump – Netanyahu.
Sportul, grav afectat de războiul din Orientul Mijlociu
În cazul foarte probabil, în care focurile războiului vor cuprinde, din nou, regiunea, riposta iraniană va viza și bazele militare americane din Qatar, Emirate și Arabia Saudită. În aceste țări, activează cei mai mulți români implicați în fotbalul din Orientul Mijlociu.
La începutul anului, când atacul pus la cale de SUA și Israel a început, campionatele interne din zona Golfului Perisc au fost oprite, timp de câteva săptămâni. Iar Iranul a ajuns să meargă la Mondialul american din vară cu foarte mulți jucători care nu mai evoluaseră pentru echipele lor de club, de mai bine de trei luni, din cauza războiului care a suspendat întrecerea internă.
Acum, Cupa Asiei e doar ultima mare întrecere sportivă afectată de situația din Orientul Mijlociu. Spre exemplu, până la amânarea turneului continental pentru decembrie 2027 – ianuarie 2028, Turneul Campioanelor (WTA Finals) a fost mutat, de la Riad (Arabia Saudită) la Indian Wells (SUA). Competiția care încheie sezonul, în tenisul feminin, e programată pentru perioada 8-15 noiembrie.