Florinel Coman a jucat ultimul meci pentru Al-Gharafa, în Liga Campionilor Asiei, într-o înfrângere cu Shabab Al-Ahli din Dubai (Emirate).

În acel meci, românul a avut o prestație bună și a reușit și o fază spectaculoasă, după cum Sport.ro a arătat aici. Apoi însă, în următoarele trei partide ale formației din Qatar în cupă, Coman n-a figurat nici măcar în lotul pregătit de portughezul Pedro Martins. Există însă o explicație pentru absența românului.

Concret, alături de internaționalii echipei, care au participat la FIFA Arab Cup 2025, și ceilați străini, Coman a primit o vacanță. Iar Pedro Martins a abordat confruntările cu Lusail (1-1), Al-Waab (1-2) și cu Al-Wakra (3-2), cu echipa de rezerve. Mai ales că, în Qatar Stars Cup, Al-Gharafa e ultima în grupa de 20 de echipe. 

În acest sezon, obiectivul principal pentru Al-Gharafa e câștigarea campionatului. Aici, când s-au scurs deja 10 din cele 22 de etape, Al-Gharafa e lider, având 25 de puncte. Podiumul e completat de Shamal (21 de puncte) și de Al-Rayyan (19 puncte).

Clubul vrea să se debaraseze de Coman, în ianuarie

În acest context, în care Al-Gharafa are o șansă imensă, de a câștiga titlul după 16 ani, antrenorul Pedro Martins vrea să întărească lotul, în vederea părții secunde din această campanie. Șansa portughezului va fi perioada de transferuri care, în Qatar, începe pe 31 decembrie și se încheie pe 31 ianuarie.

În această „fereastră“, Pedro Martins va încerca să se debaraseze de Florinel Coman, pentru a-i face loc unui străin de care să se folosească, în mod constant. În acest sezon, Coman a fost folosit, în campionatul din Qatar, în doar trei partide, adunând 14 minute! Niciun alt străin important din lotul lui Al-Gharafa n-a fost atât de marginalizat, precum fostul star al FCSB-ului!

De remarcat că Pedro Martins a mai renunțat o dată, la Coman, în perioada de transferuri din iarnă. În februarie, portughezul a acceptat ca Florinel să fie împrumutat, la Cagliari (Italia), și imediat l-a înlocuit în lot cu un fundaș argentinian.

În acest context, numărătoarea inversă a început deja pentru Coman, la Al-Gharafa. Până să părăsească această formație, în cazul apariției unei oferte bune, românul mai poate figura în lot, în maxim cinci meciuri, după cum se poate vedea mai jos:

*22 decembrie (Champions League): Al-Gharafa – Al-Wahda (Emirate)

*27 decembrie (campionat): Al-Shahaniya – Al-Gharafa

*6 ianuarie (campionat): Umm Salal – Al-Gharafa

*15 ianuarie (campionat): Al-Arabi – Al-Gharafa

*20 ianuarie (campionat): Qatar SC – Al-Gharafa

De remarcat că, pe fondul marginalizării sale la Al-Gharafa, Coman a pierdut și echipa națională. Ultima sa convocare datează de la un meci cu Cipru, în Liga Națiunilor, jucat pe 18 noiembrie 2024.