Florinel Coman (27 de ani) încheie, astăzi, un an în care a trăit un paradox. Pentru că, din punct de vedere financiar, a dus-o cel mai bine, de când s-a apucat de fotbal. Din punct de vedere sportiv însă, Coman a ajuns într-o situație deosebit de gravă, după cum Sport.ro a arătat aici.

Și, ca un an prost din punct de vedere sportiv să fie întregit, în ultima partidă oficială din 2025, Florinel a fost pe teren într-un veritabil „măcel“. Sport.ro a arătat aici ce a pățit Al-Gharafa, liderul din Qatar Stars League. 

Dincolo de un rezultat șocant, partida în care liderul a fost desființat a furnizat și o fază de cascadorii râsului!

Colegul lui Coman, eliminat din greșeală, apoi lăsat să joace!

În partea a doua a meciului, când echipa lui Coman era deja condusă cu 3-0 de Al-Shahaniya, arbitrul meciului a „reușit“ să iasă la rampă! Pentru că i-a arătat un „galben“ lui Sano, după care i-a dat și „roșu“, făcând un semn prompt să părăsească terenul. 

Doar că jucătorul din Senegal a rămas mască. La fel și colegii săi, în frunte cu Florinel Coman, aflat pe teren. Explicația? Sano era la primul cartonaș galben! Ceea ce a realizat și centralul întâlnirii, abia după câteva minute, după cum se poate vedea aici.

Când a realizat că a comis-o, arbitrul și-a corectat imediat greșeala și i-a permis lui Sano să joace, în continuare. Degeaba însă! Al-Gharafa nu și-a mai revenit și a pierdut cu 0-3.