Ange-Yoan Bonny (22 de ani) s-a accidentat pe finalul meciului din etapa a 27-a, câștigat de Inter pe teren propriu în fața celor de la Genoa, scor 2-0. Atacantul central francez, cotat la 35 de milioane de euro, a suferit o contractură la gambă.

„Mi-au spus că nu are nimic grav, dar nu mă mai încred în ei...”, a transmis tehnicianul nerazzurrilor la finalul meciului de campionat rezolvat prin golurile lui Dimarco și Calhanoglu.

Marți, meci în Cupa Italiei pentru echipa lui Chivu

Bonny, supus astăzi unui nou control medical la baza de pregătire pentru a se stabili cu exactitate gravitatea problemei. Vârful francez nu va face deplasarea pentru meciul tur din semifinalele Cupei Italiei, programat marți (3 martie 2026), de la ora 22:00, împotriva celor de la Como. Staff-ul medical va face tot posibilul pentru a-l avea apt de joc la următorul duel din campionat.

Transferat la Inter pe 5 iulie 2025, Bonny a adunat 22 de prezențe în actualul sezon din Serie A, reușind 5 goluri și 4 pase decisive în cele 662 de minute jucate. În Liga Campionilor, francezul a bifat 10 apariții. De asemenea, el a marcat două goluri în cele două meciuri jucate în actuala ediție a Cupei Italiei.