Ange-Yoan Bonny (22 de ani), atacantul lui Inter Milano cu dublă cetățenie, franceză și ivoriană, a decis să reprezinte naționala Coastei de Fildeș la nivel de seniori.

Ange-Yoan Bonny va juca pentru Coasta de Fildeș

Anunțul a fost făcut chiar de selecționerul Coastei de Fildeș, Émerse Faé: "Bonny a decis să ni se alăture. Pentru moment are o problemă medicală, așa că am preferat să îl lăsăm la echipa de club pentru a fi sută la sută din punct de vedere fizic. Ni se va alătura ulterior", a spus selecționerul, potrivit L'Equipe.

Bonny nu va fi în lotul Coastei de Fildeș pentru amicalele cu Coreea de Sud (28 martie) și Scoția (31 martie), însă ar putea apărea la Cupa Mondială din vară.

  • Coasta de Fildeș va juca în grupa E, alături de Germania, Curacao și Ecuador.

Ange-Yoan Bonny s-a născut în Franța și a fost antrenat de Cristi Chivu atât la Parma, cât și la Inter. În acest sezon a marcat 7 goluri și a oferit 7 pase decisive în tricoul "nerazzurrilor".

Bonny a jucat pentru naționalele de juniori ale Franței, inclusiv la reprezentativa U21, însă la nivel de seniori nu a intrat în planurile selecționerului Didier Deschamps.

  • 23 de milioane de euro a plătit Inter pentru a-l achiziționa pe Bonny de la Parma, vara trecută.