Cristi Chivu și-a început aventura la Inter Milano, în mod atipic. Pentru că, de obicei, un antrenor angajat în iunie, deci la finalul sezonului european, își începe munca, disputând amicale. Nu și Chivu!

Acesta a fost aruncat direct „în focuri“, la Mondialul Cluburilor din Statele Unite. Unde a dus Inter în optimile competiției, cu două victorii și un egal, dar a părăsit turneul, după prima fază eliminatorie, pierzând cu Fluminense (Brazilia).

Chivu a decis: reunirea lotului va fi pe 23 iulie

După acest parcurs, au existat și mesaje de susținere pentru tânărul tehnician român, dar și analize acide ale mandatului său de nici o lună, după cum sport.ro a arătat aici.

Problema cea mai mare cu care se confruntă însă Chivu e legată de atmosfera tensionată din vestiar. Interviul exploziv al lui Lautaro Martinez a scos în evidență acest lucru. 

La revenirea echipei din America, Chivu a luat o decizie oficială. El a fixat reunirea lotului pentru 23 iulie. Imediat, presa italiană a catalogat acest moment ca fiind unul crucial. Pentru că, până atunci, Chivu și Inter trebuie să lămurească problema jucătorilor care ba nu mai au viitor la echipă, ba nu mai vor să joace, la Milano. În această a doua categorie intră turcul Calhanoglu, dornic să meargă acasă, la Galatasaray.

Vestiarul Interului a <<fiert>> în America. Într-o tentativă de a mai detensiona atmosfera, Chivu a băgat toată echipa în ședință, înaintea plecării din Statele Unite. Jucătorii se vor revedea pe 23 iulie, când a fost programată reunirea lotului. Această dată va reprezenta un moment al adevărului pentru Inter. Ce va face Chivu până atunci e crucial. Tânărul tehnician va trebui să ia niște decizii importante în privința unor jucători, în următoarele săptămâni. Noul sezon al Interului va depinde și de aceste decizii“, a scris presa italiană.